Actualizat februarie 11th, 2025 1:32 PM
feb. 23, 2023 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 608 vizualizari
În data de 28 februarie, se împlinesc 90 de ani de la înființarea Protecției Civile în România, dată la care, Regele Carol al II-lea a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 „Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, document ce avea să constituie actul de înființare a Protecției Civile din România.
Pentru a marca importanța acestui eveniment și pentru ca toţi cetăţenii să cunoască specificul, dar mai ales importanţa activităţilor de protecţie civilă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” organizează în perioada 25.02 – 04.03.2023, “Săptămâna Protecției Civile”.
Evenimentele aferente Săptămânii Protecției Civile, derulate sub sloganul „Împreună mai pregătiți” constă în desfășurarea unei serii de activități ce vizează informarea populaţiei cu privire la rolul și misiunile protecției civile, tipurile de riscuri specifice judeţului nostru, familiarizarea cetăţenilor cu măsurile specifice de prevenire a manifestării acestora şi cu regulile de comportare în caz de dezastre, stimularea și dezvoltarea spiritului civic în rândul tinerilor etc..
ZIUA PORȚILOR DESCHISE și activități de pregătire a populației
Astfel, în această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor va organiza și desfășura activităţi ce vor include: acțiuni de instruire a elevilor în domeniul situațiilor de urgență, de pregătire a elevilor și studenților pe linia acordării primului ajutor, ateliere de informare preventivă, Gala Voluntarilor ISU Bihor, o sesiune de informare pe linia securității la incendiu pentru proiectanții și executanții lucrărilor în domeniu, Ziua Educației Preventive la lăcașurile de cult etc., iar la sediul unității și la sediile tuturor subunităților ISU Bihor se va organiza ”Ziua Porților Deschise”, activitate în cadrul căreia, cei prezenți vor asista la ateliere specifice domeniului protecției civile, la prezentarea tehnicii de luptă a pompierilor militari și la exerciții demonstrative.
Săptămâna Protecției Civile
Programul de activități organizate de ISU Bihor, cu ocazia sărbătoririi Zilei Protecției Civile
feb. 10, 2025 0
feb. 08, 2025 0
feb. 07, 2025 0
feb. 06, 2025 0
feb. 11, 2025 0
feb. 11, 2025 0
feb. 10, 2025 0
feb. 10, 2025 0