Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
feb. 22, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1086 vizualizari
Consiliul Județean Bihor a lansat astăzi, 22 februarie, primele licitații din România derulate prin Unitatea Centralizată de Achiziții Publice (UCA), dintre UCA înființate recent.
Prima procedură presupune achiziționarea de produse/articole de papetărie și birotică. Valoarea estimată este cuprinsă între 4.215.481 și 4.680.910 lei, iar termenul pentru depunerea ofertelor este până la 9 aprilie 2024.
A doua licitație este împărțită pe două loturi, respectiv: Lotul 1 – produse de îngrijire și curățare a clădirilor/facilităților, inclusiv articole igienico-sanitare din hârtie, de uz general, și Lotul 2 – produse de îngrijire și curățare a clădirilor/facilităților de uz general care conțin substanțe biocide. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 7.260.930 și 8.087.894 lei. Termenul pentru depunerea ofertelor este 10 aprilie 2024.
Produsele se achiziționează pentru Consiliul Județean Bihor și 20 de instituții subordonate.
„Principalul avantaj al acestor achiziții centralizate este că vom economisi bani pentru funcționarea aparatului propriu și al instituțiilor subordonate. Astfel, banul public va fi cheltuit eficient și vom uniformiza și standardiza achizițiile. Bunurile care asigură funcționarea zilnică a instituțiilor, cum sunt articolele de birotică, sunt achiziționate la o calitate și la prețuri mai bune’’, a declarat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Compartimentul UCA funcționează în cadrul Consiliului Județean Bihor din 27 iulie 2023 și are un angajat.
Vă reamintim că UCA a fost înființată printr-o colaborare dintre Consiliul Județean Bihor și ANAP, cu scopul de a derula proceduri de licitații pentru autoritatea județeană și instituțiile subordonate acesteia.
Avantajele funcționării Unității Centralizate de Achiziții sunt:
Reducerea cheltuielilor generate de achizițiile publice;
Profesionalizarea personalului implicat în derularea achizițiilor;
Reducerea riscului de fraudare a procesului de achiziție publică, prin diminuarea riscurilor și a fenomenului de corupție;
Acces facil pentru toți operatorii economici interesați de participarea la astfel de proceduri de achiziție;
Asigurarea unor servicii de calitate pentru obținerea unor contracte avantajoase din punct de vedere economic și calitativ pentru autoritățile contractante;
Îmbunătățirea capacității administrative;
Creșterea gradului de transparență în derularea procedurilor de achiziții.
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0