Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 12, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 1186 vizualizari
La începutul acestei săptămâni, în mai puțin de o lună de la semnarea contractului de finanțare, Consiliul Județean Bihor a trimis către Ministerul Educației prima cerere de plată pentru lucrările de la Campusul Școlar pentru Învățământ Dual.
Valoarea cererii de plată este de 61,5 milioane de lei, echivalentul a peste 12 milioane de euro, din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior. Urmează evaluarea cererii și realizarea efectivă a plății.
Vă reamintim că președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și ministrul Educației, Ligia Deca, au semnat la Oradea, în data de 25 august, contractul de finanțare.
Proiectul are o valoare totală de 147.009.818,89 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro, cu TVA. Contribuția proprie a Consiliului Județean Bihor la valoarea eligibilă a proiectului este de 20.841.983,64 lei, fără TVA, reprezentând 20,01% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Lucrările sunt într-un stadiu avansat de execuție, de peste 95%.
„Cumpărăm, prin licitație, mobilierul și echipamentele necesare, în valoare de 1 milion de euro. Termenul de depunere a ofertelor este 22 septembrie. Ne propunem ca în prima lună a anului viitor clasele să aibă băncile și birourile montate, iar atelierele să aibă echipamentele în funcțiune. Până la sfârșitul săptămânii vom publica procedura de licitație pentru digitalizare și echipamente informatice, în valoare de 2 milioane de euro.
Din ianuarie, ne propunem să punem campusul la dispoziția tinerilor care s-au înscris în cele 8 clase de a IX-a de la învățământul dual”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Domeniile care vor putea fi studiate de elevii din clasa a IX-a sunt mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială. Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului.
În Campus vor fi funcționale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport.
nov. 13, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 09, 2024 0
sept. 23, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0