Actualizat decembrie 13th, 2024 3:36 PM
aug. 12, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1260 vizualizari
Prefectul Dumitru Țiplea solicită primarilor să depună la timp rapoartele privind pagubele create de viituri, pentru a primi de la Guvern fondurile necesare remedierii acestora.
Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis în data de 10 august o nouă circulară în atenția edililor locali, prin care solicită acestora transmiterea rapoartelor operative cu pagubele produse de inundații și viituri în maxim 24 de ore de la producerea fenomenelor meteorologice și nu mai târziu de 12 ore de la încetarea fenomenelor.
În informare se precizează că rapoartele trebuie transmise simultan, conform fluxului informațional din planurile locale de apărare, către Instituția Prefectului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor și Centrul Operativ pentru Situații de Urgență al Sistemului de Gospodărire a Apelor.
Netransmiterea rapoartelor operative duce la imposibilitatea întocmirii proiectului de hotărâre de guvern prin care se alocă sumele necesare înlăturării efectelor calamităților naturale produse de fenomenele meteorologice.
Reamintim că la nivelul județului Bihor, începând cu data de 9 august, a fost declanșată o alertă de cod galben de atenționare hidrologică privind producerea de evenimente meteorologice periculoase. Comisia constituită prin ordin de prefect s-a deplasat miercuri în teren, în unitățile administrativ-teritoriale Bulz și Aușeu, pentru a constata pagubele produse de ploile torențiale și de viituri în urma cărora au fost afectate drumuri și podețe.
dec. 13, 2024 0
dec. 12, 2024 0
dec. 12, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!