Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mai 19, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 936 vizualizari
Primăria Oradea va testa, timp de o lună, un autobuz electric lansat de compania producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane ATP Trucks Automobile din Baia Mare, prima companie românească care construiește un astfel de mijloc de transport cu emisii zero.
Municipalitatea își dorește în timpul testării să estimeze costurile de operare, dar și investițiile care ar fi necesare pentru ca astfel de autovehicule să se regăsească în parcul auto al OTL Oradea. Testarea nu înseamnă numai probarea pe circuitul oraşului, ci şi monitorizarea tuturor caracteristicilor tehnice ale autobuzului, dar şi a gradului de satisfacere a cerinţelor călătorilor.
„Avem nevoie de know-how pentru a ști ce să alegem în viitor în ceea ce privește transportul electric, fără emisii, adică un transport verde. Este cert că în următoarea perioadă de finanțare europeană singurele autobuze care vor mai fi finanțate vor fi cele hibrid sau cele electrice. Și atunci avem ocazia să ne punem la curent cu cele mai noi tehnologii, pentru a învăța ce înseamnă un astfel de autobuz și a-l ști folosi, pentru a putea lua decizia cea mai bună. Eu sper ca orădenii să observe diferența între ceea ce înseamnă un autobuz electric și unul normal”, a declarat Florin Birta, primarul Oradiei.
Autobuzul electric e-UpCity – autonomie de minimum 200 km în oraş
Primul prototip ATP Bus e-UpCity are o capacitate de 83 de locuri și o lungime de 12,18 m. În varianta de configurație specială, omologarea îi permite 95 de locuri. Are o autonomie de minimum 200 km în oraș, ce poate fi extinsă până la 360 de kilometri.
La nivel de conectivitate, e-UpCity vine cu WI-FI gratuit și cu prize USB cu 2 porturi încorporate, în dreptul fiecărui set de scaune. Dispune de un monitor, cu memorie externă portabilă, pentru diferite proiecții multimedia.
„Încă o dată am demonstrat că ne ținem de cuvânt atunci când noi, ATP Group, facem promisiuni. Despre un autobuz propriu, prima dată vă vorbeam în august 2019, chiar dacă atunci subiectul de mare interes era lansarea de camioane. Proiectele mari nu se realizează peste noapte. Noi am decis și am ales furnizorii pentru componentele produsului nostru, iar specificația acestuia a fost gândită de echipa noastră astfel încât să respecte legislația și să obțină omologarea europeană. Ne dorim să fim parte în procesul de modernizare a transportului public urban, cooperarea fiind mai importantă decât concurența astăzi”, a declarat Mircea Cirţ, fondatorul ATP Group.
Cu o activitate de peste 25 de ani în domeniul auto, ATP Group și-a dezvoltat începând cu 2019 segmentul producție auto. Astfel a luat naștere o nouă marcă auto: ATP Trucks, prin care s-au asamblat până în prezent basculanta și betoniera Truston, 100% la Baia Mare. La acest portofoliu se adaugă acum ATP Bus cu e-UpCity.
„Demersul nostru, ca producători, de a viza și produsele cu tehnologie electrică este așezat în contextul actual. Este proiectul nostru de creştere continuă într-o eră a globalizării, dar și dorința de a mișca lucrurile într-o direcție pozitivă la noi în țară. Produsul ATP Bus face parte dintr-o nouă etapă a investiției demarată în urmă cu 4 ani, în valoare de peste 25.000.000 euro și, evident, nu se oprește aici. În data de 1 mai, autobuzul nostru a ieșit în primele probe de drum”, a mai precizat Mircea Cirț.
Întreaga arhitectură a proiectului ATP Bus a furnizat un autobuz electric modern, adaptat cerințelor locale, cu profil ECO (ECOlogic & ECOnomic), cu omologare europeană. Potrivit producătorului, e-UpCity 100% electric răspunde nevoilor urbane de înlocuire a autobuzelor vechi și poluante, dar și solicitărilor de optimizare a costurilor.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0