Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 29, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2049 vizualizari
La începutul anului 2020, Primăria Oradea a început demersurile pentru declararea unui areal din municipiul Oradea drept stațiune balneară de interes național. Conform precizărilor viceprimarului, până în acest moment au fost depuse toate documentațiile necesare pentru a primi statutul de stațiune balneară, a avut loc în teren vizita Institutului Național de Recuperare Medicală Fizică și Balneoclimaterică, au fost preluate probe din calitatea apei termale care se află în această zonă, iar aceste probe au fost analizate și rezultatele lor arată că apele din această zonă au un factor curativ foarte bun și au calități foarte bune pentru cura externă a mai multor afecțiuni.
„Având acest rezultat mai avem de pregătit un plan urbanistic cu dotările administrative din acest areal al stațiunii balneare, iar noi estimăm că în cursul lunii septembrie acest dosar va fi finalizat, va fi aprobat în ședința Consiliului Local și va fi depus spre aprobare Ministerului Sănătății. Dacă totul este în regulă, până la finalul anului arealul delimitat de aceste zone din Oradea va fi declarat stațiune balneară de interes naţional”, a declarat viceprimarul Florin Birta.
Grădina termală Ioșia – proiect major pentru administrația locală
În acest context, administrația locală va avea posibilitatea să depună un proiect de finanțare pe fonduri europene, pe o axă de finanțare de turism și de stațiuni balneare care să permită finanțarea Grădinii termale Ioșia.
Conform studiului de fezabilitate a investiţiei, realizat de arhitectul Daniel Tivadar, lucrările de modernizare și transformare a ștrandului Ioșia în grădină termală presupun două componente care vor fi realizate în etape distincte.
Întrucât amplasamentul existent, ocupat de vechiul „Ștrand Ioșia” se află într-o stare agravata de degradare și nu poate funcționa la capacitatea maximă, într-o primă etapă se propune reconfigurarea incintei și amenajarea unei grădini termale, loc de recreere și recuperare care va încorpora: clădiri, bazine interioare și exterioare, atât cu apă termală cât și cu apa rece încălzită, crearea unui microclimat cu plante specifice zonelor cu ape termale și aplicarea unor standarde de calitate superioare, conforme cu normele sanitare în vigoare.
Se dorește realizarea unui complex reprezentativ, modern, care să intre în armonie cu elementele naturale înconjurătoare.
Suprafața destinată pentru complexul propus va fi de 3,24 ha. Această suprafață va putea fi extinsă într-o etapă ulterioară, iar capacitatea complexului va fi pentru un aflux de aproximativ 1700 persoane/zi/timp de vară, respectiv 600 persoane/zi/timp de iarnă.
Se vor amenaja locuri de parcare pe amplasament în concordanță cu necesitățile obiectivului, respectiv minimum 147 locuri, la care se adaugă locurile de parcare existente în jurul amplasamentului.
”Este o suprafață care cuprinde o zonă wellness, o zonă spa şi o zonă de relaxare pentru persoanele de vârsta a doua. Va avea capacități de relaxare și de agrement pentru cei care doresc să vină să se relaxeze în această zonă. Acest aquapark nu va fi unul de distracție, gen Nymphaea, ci o grădină termală care va deservi atât locuitorii municipiului Oradea, cât și turiștii care vor veni aici pentru relaxare”, a menționat Florin Birta.
În etapa a doua, în partea vestică a acestui areal se vor moderniza bazinele existente, acestea rămânând în continuare un loc unde persoanele de vârsta a treia vor putea să să se relaxeze și să socializeze, păstrându-şi caracterul social, așa cum este și în prezent Ştrandul Ioșia.
La rândul său, arhitectul Daniel Tivadar a menționat că toată zona actualului ștrand va trece printr-o modernizare radicală în următorii ani, aspectul viitorului aquapark fiind inspirat de grădina termală Poseidon de pe insula italiană Ischia, renumită pentru tratamentele balneare.
De asemenea, arhitectul a explicat că grădina termală Ioșia va fi compusă dintr-o clădire cu subsol, parter şi etaj, care va avea mai multe bazine de tip jacuzzi. În clădire va funcţiona un centru SPA, cu saună şi săli de tratamente, o sală de forţă fitness destinată inclusiv celor care doresc doar să se antreneze şi o zonă de alimentație publică. În zona exterioară vor exista cel puţin şase bazine, fiecare cu altă temperatură a apei, zone de relaxare înverzite şi, ca element de noutate, un ponton pentru plajă pe malul Crişului Repede.
„În acest moment ne apropiem de finalizarea studiului de fezabilitate a acestei grădini termale, ca și cost estimativ al investiției ne apropiem de suma de 20 milioane de euro, finanțată prin această axă de finanțare europeană. Primăria Oradea dorește ca în cursul lunii august să aprobe în ședința Consiliului Local indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții, după care să demarăm procedura de licitație pentru proiectare și execuția acestui proiect. După data de 1 ianuarie, când se va deschide noua etapă de finanțare europeană, pe axele amintite vom depune acest proiect și, în momentul când vom avea aprobată această finanțare, vom începe lucrările propriu-zise pentru modernizarea și transformarea vechiului ştrand Ioșia”, a declarat Florin Birta.
Piațeta Cazaban – aproape de finalizarea proiectării
Legat de proiectul amenajării grădinii Ioșia, viceprimarul Florin Birta a amintit că administrația locală intenționează amenajarea piațetei din zona ștrandului, zona cuprinsă intre Biserica “Sfântul Duh Mângâietorul”, Sala Sporturilor “Antonio Alexe,”, Casa Tineretului și Calea Alexandru Cazaban, iar în acest moment se finalizează etapa de proiectare.
”În lunile august-septembrie vom finaliza proiectul, îl vom supune spre aprobare în ședința Consiliului Local și în luna septembrie vom demara procedura de licitație a acestui proiect, astfel încât anul viitor să trecem la execuția lucrărilor”, a spus viceprimarul.
Prin amenajarea zonei pietonale din strada Alexandru Cazaban, Municipiul Oradea intenționează să realizeze o comunicare funcțională și vizuală cu zonele adiacente și construcțiile existente, restructurând și refuncționalizând legăturile între diversele trasee de circulație și zone verzi din împrejurimi.
În ceea ce privește proiectul amenajării grădinii termale Ioșia, începând de astăzi, 29 iulie, timp de două săptămâni, Primăria Oradea așteaptă de la cetățenii interesați propuneri și sugestii legate de proiect pe adresa de e-mail mosmarius@yahoo.com.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0