Actualizat decembrie 2nd, 2024 6:49 PM
mart. 30, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1783 vizualizari
De acum înainte, mulțumită unor modificări legislative, cetățenii care stau la bloc sau care fac parte din asociații de proprietari pot vedea în detaliu cum le-au fost calculate cheltuielile lunare de tip încălzire centrală, apă caldă / rece etc. Primăria Oradea reamintește că, pe de o parte, președinții de asociații de proprietari trebui să informeze trimestrial, în scris sau prin poşta electronică, proprietarii și ceilalți membri ai asociaţiei de proprietari cu privire la situaţia financiară. Aici sunt incluse cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei de proprietari, sub semnătura proprie şi contrasemnată de preşedintele şi de cenzorul asociaţiei de proprietari. De asemenea, coborând și mai spre locatarul plătitor, o lege apărută în 8 martie în Monitorul Oficial spune că „asociaţia de proprietari, prin grija preşedintelui asociaţiei, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, modalitatea de calcul în urma căreia au rezultat sumele lunare de plată ale proprietarilor”. Municipalitatea precizează că modalitatea de calcul va conţine şi va arăta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată aferent proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari. Acei administratori și președinți de asociații de proprietari care nu se conformează pot fi sancționați contravențional, potrivit legii 230 din 2007.
apr. 18, 2024 0
oct. 16, 2023 0
mart. 30, 2022 0
ian. 13, 2022 0
dec. 02, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 02, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!