Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 10, 2020 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 2279 vizualizari
Trupa Iosif Vulcan invită orădenii la prima producție a anului 2020, spectacolul Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, care va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala Arcadia. Spectcolul de poezie, muzică și dans dedicat lui Mihai Eminescu este coordonat de actorul și regizorul Emil Sauciuc.
„Mihai Eminescu, genialul poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, pamfletar politic, formator de limbă română, a murit la 39 de ani, aproape înainte de a se naște cu adevărat. Să mă explic: dacă ar fi trăit 80 sau 100 de ani, în condiții bune de sănătate, ar fi eclipsat probabil prin calitățile sale de geniu profund și cult pe toți scriitorii lumii, iar în anul 2000 ar fi fost el ales personalitatea numărul 1 a mileniului, nu Shakespeare”, transmite regizorul spectacolului, Emil Sauciuc. Spectacolul este unul de poezie, muzică și dans, toate acestea fiind expresia defalcată a personalității, intelectului și sufletului marelui poet. În centrul scenei, pe fundal, se află tabloul poetului nepereche. Personajele sunt îmbrăcate în alb sau alb-crem, și exprimă puritatea din inima artistului. Versurile reprezintă ideile și sentimentele sale, dansul este mișcarea din lumea sa interioară, iar muzica, sunetul sufletului său. În scenă mai este și un altar simbolic alcătuit din flori și foc care simbolizează iubirea veșnică ce ne-o poartă și i-o purtăm lui Eminescu. Mai există și o bancă albă, loc de întâlnire întru` creație precum și trei cuburi albe pe care din când în când se odihnesc actorii. Lângă fundal mai sunt și doi copaci albi, troieniți parcă de zăpadă și de gânduri curate. Spectacolul durează 50 de minute, timp în care sperăm să vă purtăm pe meleaguri și în sfere spirituale virgine, pline de farmec și prospețime, stimulați fiind de amintiri care vin dinspre viitor și merg înspre trecut, trecând prin prezent, adică prin noi, artiști și spectatori, dragi urmași ai marilor iubiri și ai genialului poet întru` devenire: Mihai Eminescu. Din distribuție fac parte actorii: Maria Teișanu, David Constantinescu, Miruna Lazăr, Emil Sauciuc, Ioana Moldovan. Scenografia este semnată de Amalia Buie, iar muzica de Sorin Domide.
Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului (Sala Arcadia, etajul I – Pasajul Vulturul Negru intrarea dinspre strada pietonală Vasile Alecsandri), de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.bilete.ro. Rezervări se pot face la numărul de telefon 0371.381.550.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0