Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
oct. 29, 2013 Andrei Şandor Politică 0 1260 vizualizari
Miercuri, 30 octombrie, sala mare de la Prefectura Bihor se va colora în portocaliu. Acolo va avea loc Consiliul de Coordonare Județean al PDL Bihor, în cadrul căruia cei trei (foto – rtv.net) pretendenți interni pentru rolul de candidat al partidului la alegerile prezidențiale din 2014 vor avea ocazia să-și prezinte așa numitul Proiect de țară. După cum se știe, membrii PDL vor decide între Gheorghe Falcă (primarul Aradului), Cătălin Predoiu (fost ministru al Justiției și actual premier din umbră) și Simona Crețu. Evenimentul de la Oradea ar urma să înceapă la ora 14, iar în cursul serii cei trei „prezidențiabili” democrat-liberali vor repeta prestația lor și în fața colegilor pedeliști din Satu Mare.
Conform celor transmise de Biroul de Presă al PDL Bihor, în Regiunea de Nord-Vest, alegerile interne din cadrul PDL vor avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, între orele 9-17, într-un singur tur de scrutin. În județul nostru, membrii de partid vor avea la dispoziție 7 secții de votare: Colegiul 1 – Sediul PDL Marghita, Colegiul 2 – Căminul Cultural Sântandrei, Colegiul 3 – Sala de şedinţe a Primăriei Aleșd, Colegiul 4 – Căminul Cultural Petrileni, Colegiul 5 – Sala de şedinţe a Primăriei Ceica, Colegiul 6 – Căminul Cultural Cefa și Colegiile 7, 8, 9 – Sediul PDL Bihor.
sept. 19, 2024 0
iun. 10, 2024 0
iun. 08, 2024 0
iun. 07, 2024 0
sept. 25, 2024 0
aug. 26, 2024 0
aug. 22, 2024 0
aug. 21, 2024 0