Actualizat decembrie 11th, 2024 11:03 PM
nov. 04, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 559 vizualizari
Astăzi, 4 noiembrie, Consiliul Județean Bihor a postat în transparență decizională proiectul de hotărâre privind stabilirea prețurilor medii la unele produse agricole vegetale pentru anul fiscal 2023.
Documentul se referă la 11 produse, respectiv: grâu, orz, porumb, floarea soarelui, rapiță, soia, cartof, mere, piersici, prune și masă verde. Potrivit legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, „în cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se face pe baza prețurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotârâri ale consiliilor județene”.
Documentaţia poate fi consultată pe pagina de internet a Consiliul Județean Bihor, la secțiunea Transparență Decizională, sau la sediul instituţiei din Oradea, str. Parcul Traian, nr. 5. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la biroul de relaţii cu publicul al instituţiei.
Propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 14.11. 2022. Acestea pot fi transmise în format electronic pe adresa de e-mail: registratura@cjbihor.ro, prin poştă, pe adresa Consiliul Județean Bihor sau la sediul instituţiei, la Registratură, la adresa Municipiul Oradea, str. Parcul Traian nr. 5, între orele 8-16. Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind Proiectul de hotărâre privind stabilirea prețurilor medii la unele produse agricole vegetale pentru anul fiscal 2023”.
Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită până la data de 30.11.2022.
dec. 11, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 10, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 11, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!