Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
ian. 05, 2017 Florin Coman Actualitate 0 3716 vizualizari
Personalul Instituției Prefectului Județului Bihor e în stare de șoc după decesul neașteptat al unuia dintre vechii colegi, Florin Băran. Acesta a fost șeful Serviciului Coordonare Instituțională și, potrvit informațiilor bihorstiri.ro, a făcut atac de cord în urmă cu mai puțin de o lună. Din nefericire, Băran a trecut la cele veșnice în cursul zilei de ieri.
Și prefectul Claudiu Pop deplânge pierderea „prematură și tragică” a lui Florin Băran. Reprezentantul în Bihor al Guvernului scrie pe contul de Facebook al instituției că fostul șef de serviciu „lasă în urmă multă tristețe” și că cel în cauză a fost „un profesionist de excepție” și „un om minunat, săritor și profund implicat în activitățile instituției noastre, animat de bune intenții întotdeauna, un coleg prețuit”. Pop spune că se roagă pentru „ca familia tragic lovită de neașteptata despărțire să găsească alinare”.
Redacția bihorstiri.ro transmite condoleanțe Instituției Prefectului și familiei lui Florin Băran.
Să-i fie țărâna ușoară!
foto – Facebook
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0