Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 20, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1749 vizualizari
Instituția Prefectului Județului Bihor nu dă aviz de legalitate Hotărârii nr. 909 din 2013 a Consiliului Local Oradea, care prevede o colaborare strânsă între firma Romprest și Poliția Locală. Practic, prin acordul de colaborare (n.b.: inițiat de Serviciul Financiar din cadrul Poliției Locale – link), oamenii în uniformă s-au angajat să meargă pe teren cu cei de la Romprest în vederea sprijinirii acesteia în încheierea de cât mai multe contracte de deratizare, dezinsecție și dezinfecție (DDD).
Potrivit acordului semnat de firma care a câștigat dreptul de a se ocupa de DDD în toată Oradea în următorii ani și de șeful Poliției Locale, Alexandru Laza, polițiștii ar trebui să folosească „toate mijloacele coercitive de uzanță îndreptate către utilizatorii persoane fizice și juridice de drept public ori privat” din municipiul reședință de județ, scopul fiind o cât mai mare rată de contractare. Acordul dintre cele două părți prevede și un target: 12 contracte/zi, 2.000 contracte/an. Nu e de mirare că Municipalitatea s-a gândit că cetățenii vor trebui speriați cumva pentru a se conforma, chiar dacă legea ar trebui să fie de ajuns. Căci, după cum a explicat joi, 20 martie, prefectul Claudiu Pop, în rest, întreaga procedură pentru „monopolul” Romprest a fost respectată cu sfințenie, firma câștigând, aparent, pe bune o licitație.
Altfel spus, dacă nu era această colaborare pentru forțarea cetățenilor, nimeni nu avea nimic de obiectat. Prin urmare, având în vedere că hotărârea menționată a început deja să producă efecte și că o serie de orădeni au reclamat telefonic la Instituția Prefectului modul agresiv prin care li se cere să încheie contracte pentru DDD cu Romprest, sub „amenințarea” Poliției Locale, s-a decis retrimiterea actului votat de Consiliul Local Oradea. Și nu numai reformularea acordului între firmă și Poliție, ci abrogarea in integrum a hotărârii.
Potrivit explicațiilor prefectului de Bihor, nu există nicio literă de lege care să ceară sau să permită unei instituții precum Poliția Locală implicare într-un demers comercial al unei firme private. „Căutarea de clienți și contractarea de servicii este apanajul firmelor. Poliția Locală nu deservește o firmă privată!”, a declarat Claudiu Pop, amenințând că în cazul în care la prima ședință a aleșilor locali (n.b.: care va avea loc în 27 martie) hotărârea 909 din 2013 nu va fi abrogat, atunci Prefectura va acționa în contencios administrativ Consiliul Local. În opinia lui Pop este cel puțin deranjant ca într-un asemenea acord de colaborare să fie scris negru pe alb că Poliția Locală trebuie să folosească „toate mijloacele coercitive” pentru a-i determina pe orădeni să semneze cintract cu Romprest.
De fapt, ideea e simplă: există lege care permite delegarea gestiunii serviciului de DDD către o firmă unică pe raza municipiului, iar aceasta și numai aceasta va putea efectua lucrările respective. De asemenea, firmele și persoanele fizice sunt obligate ca, în caz că vor să li se facă astfel de lucrări, să apeleze doar la firma cu pricina. În rest, Poliția Locală nu poate face altceva decât să constate că, eventual, o firmă anume sau o asociație de proprietari a încălcat legea contractând o altă firmă decât cea care are licență pe Oradea, putând tăia amenzi. Dar nicidecum nu se poate ca Poliția Locală să facă pe bodyguard-ul înspăimântător al personalului Romprest și să inducă teamă în rândul cetățenilor pentru a-i face să semneze cu această societate comercială.
Șefa juriștilor din Prefectură, Alice Lupeș, consideră, de asemenea, că s-a mers prea departe cu acest parteneriat și cu prevederea privind numărul de contracte pusă în paralel cu OK-ul pentru acele mijloace de coergiție folosibile de polițiști. Lupeș susține că au fost multe sesizări verbale și apeluri telefonice prin care Prefecturii i se semnalau aceste demersuri descrise drept abuzive din partea administrației locale. „Una e să amendezi pe cineva pentru că nu respectă o lege, alta e să pui presiune, să forțezi oamenii și firmele să încheie un contract”, a declarat jurista. Aceasta consideră că, în mod evident, existența în acord a unui număr impus de contracte pe zi și pe an duce la presiuni asupra orădenilor.
Oficial, Instituția Prefectului a comunicat în cursul acestei zile Consiliului Local Oradea decizia de retrimitere a HCL 909 în vederea abrogării. Conform prevederilor legale, legislativul orădean ar trebui să aibă cât de repede pe ordinea de zi acest subiect. Rămâne de văzut în ce măsură Municipalitatea se va conforma și dacă nu cumva se va încerca tergiversarea lucrurilor, respectiv inducerea în opinia publică a ideii că, din nou, Prefectura „pesedistă” (n.b.: Claudiu Pop a fost propus de PSD) joacă politic împotriva Primăriei conduse de liberalul Ilie Bolojan.
aug. 23, 2023 0
mai 17, 2023 0
feb. 09, 2022 0
nov. 01, 2021 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0