Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
ian. 11, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 1 1573 vizualizari
Inițiativă interesantă a Uniunii Social Liberale (USL), anunțată de președintele PSD, Victor Ponta. Fără prezența vreunui partener din PNL. Miercuri, la Oradea, șeful mare al social-democraților a anunțat că alianța își propune să definitiveze listele cu toate tipurile de candidaturi pentru alegerile comasate din noiembrie 2012 până în primăvară. Concret, în perioada aprilie/mai, propunerile USL (pentru primării, consilii locale și județene, președinția consiliilor județene, plenurile consiliilor județene, Senat și Camera Deputaților) vor trebui să fie puse pe hârtie, iar validarea listelor va fi făcută…în/cu public. Adică USL încearcă să meargă la sigur și își testează potențialii soldați din campania electorală punându-i față în față cu cei care, în noiembrie, vor trebui să îi și voteze. Prin această măsură și mai ales prin alegerea momentului, Ponta spune că se urmărește și „suplinirea absenței alegerilor” care ar fi trebuit să aibă loc în vară, pe care Guvernul a decis să le amâne. Solicitat să explice conceptul de validare publică, președintele PSD Bihor a precizat pentru bihorstiri.ro că, de fapt, USL este dispusă să îi înlocuiască pe acei oameni care nu vor fi în stare să atragă înspre ei mase mari de votanți. Deci, practic, social-liberalii vor trebui să lucreze la cel puțin două rânduri de candidați pentru a avea și o listă de rezerve. În opinia lui Victor Ponta, această ințiativă obligă la exigență maximă în desemnarea candidaților. În cazul partidului pe care îl conduce, la capitolul parlamentar, urmează întocmirea unei liste cu vreo 250 de oameni (cu peste 100 în plus față de mandatele actuale ale social-democraților). Prioritate la candidatură vor avea senatorii și deputații în funcție, dar acțiunea de validare publică din iunie ar putea schimba numele de pe listele finale. Ponta a declarat azi la sediu PSD Bihor că „lucrurile s-au simplificat din punct de vedere politic pentru alegători”. Tânărul lider de partid crede că oamenii nu (mai) au decât două opțiuni reale: ori doresc să fie conduși în continuare de PDL și de Traian Băsescu, ori votează USL.
Victor Ponta a venit în Bihor împreună cu senatorii Ecaterina Andronescu și Ilie Sârbu (socrul lui) și a fost însoțit la conferința de presă de la Oradea de președintele filialei, senatorul Ioan Mang și de deputații Sonia Drăghici și Ioan Sorin Roman. După opriri la Timișoara și Arad, liderii PSD urmează să se îndrepte spre Cluj-Napoca în cursul zilei de mâine. Între timp, mai urmează în această seară discuții cu șefii locali ai colegilor de coaliție (PNL și PC).
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
cum????????
pe sustache??????????????