Actualizat octombrie 4th, 2024 11:45 PM
sept. 23, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1027 vizualizari
Pompierii militari bihoreni au câștigat titlul de vicecampioni naționali la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiție organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, în perioada 21 – 23 septembrie.
La startul concursului, desfășurat în municipiul Sibiu, s-au aliniat cele 11 echipe calificate în urma desfăşurării etapei zonale (Bacău, Botoșani, Bihor, Bucureşti-Ilfov, Călăraşi, Constanța, Cluj, Gorj, Ialomița, Mureș, Neamț), respectiv lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, echipa gazdă din acest an.
De asemenea, în cadrul competiției au evoluat și concurenții din inspectoratele pentru situații de urgență ale județelor Alba, Dolj, Iași, Prahova, Suceava, Timiș și Vâlcea, care au obținut timpul cel mai bun la proba duel, în cadrul etapei zonale.
Competitorii şi-au manifestat rezistenţa psihică şi spritul de echipă, îndemânarea şi deprinderile specifice, în cadrul celor patru probe specifice: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ştafeta 4x100m” și „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.
Echipa bihoreană, coordonată de instructorul sportiv, locotenent Flore Mihai, având ca șef de lot pe comandantul Detaşamentului de Pompieri Marghita, locotenent – colonel Sfechiş Vasile și ca antrenor pe plutonier adjutant Lazoc Dănuț, a fost formată din plutonier adjutant Oprean Cristian (Detașamentul 2 de Pompieri Oradea), plutonier adjutant Ardelean Ioan (Stația de Pompieri Săcueni), plutonier adjutant Pop Szabolcs (Detașamentul de Pompieri Marghita), plutonier adjutant Popa Octavian (Detașamentul 2 de Pompieri Oradea), plutonier major Negrean Vlad (Detașamentul 2 de Pompieri Oradea), plutonier major Mălăieș Adrian (Detașamentul 2 de Pompieri Oradea), plutonier Suciu Paul (Stația de Pompieri Aleșd), sergent major Motoșan Petru (Detașamentul 2 de Pompieri Oradea), soldat Horga Vlad (Detașamentul de Pompieri Salonta) și soldat Dărăban Laviniu (Detașamentul 2 de Pompieri Oradea).
După parcurgerea celor patru probe, echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” al județului Bihor a ocupat cea de-a doua treaptă a podiumului, pompierii militari bihoreni devenind astfel vicecampioni la concursurile de profil la nivel național.
În clasamentul final al concursului, locul I i-a revenit echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, iar locul III, echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.
În cadrul aceleiaşi competiţii, palmaresul pompierilor militari bihoreni s-a îmbogăţit și cu un premiu în clasamentul individual, plutonier major Mălăieș Adrian (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea), obţinând medalia de aur la proba “Pista cu obstacole pe 100 metri”.
aug. 06, 2024 0
iul. 30, 2024 0
iul. 27, 2024 0
iun. 10, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0