
În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, peste 200 de pompieri militari și inspectori de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor desfășoară acțiuni intense pentru asigurarea unui climat de siguranță în județ.
În această perioadă, inspectorii de prevenire verifică unitățile de cult din întreaga zonă, pentru a se asigura că sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor. Printre principalele aspecte verificate se numără: instalațiile electrice improvizate sau defecte, sistemele de încălzire necorespunzătoare, menținerea căilor de evacuare libere, dotarea cu mijloace de primă intervenție și instruirea personalului pentru gestionarea situațiilor de urgență.
În Noaptea de Înviere, pompierii vor fi prezenți la fața locului pentru monitorizarea lăcașurilor de cult unde se așteaptă participarea unui număr mare de credincioși. Pentru întreaga perioadă a minivacanței de Paște, peste 200 de militari sunt pregătiți să intervină în caz de incendii, accidente sau alte situații de urgență. La nevoie, forțele și mijloacele de intervenție vor fi suplimentate.
În sprijinul comunității, vor fi mobilizate 11 echipaje SMURD și 12 echipaje de descarcerare, pentru acordarea primului ajutor calificat și gestionarea eventualelor accidente rutiere.
Pompierii bihoreni transmit câteva recomandări pentru siguranța participanților la manifestările religioase:
- Menținerea lumânărilor aprinse la distanță de haine, păr, icoane sau alte materiale combustibile;
- Evitarea blocării căilor de acces și a hidranților stradali;
- Folosirea suporturilor incombustibile pentru lumânări și candele și evitarea lăsării acestora nesupravegheate.
Mai multe informații despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma națională „Fii Pregătit” (fiipregatit.ro) sau prin aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” urează tuturor bihorenilor sărbători liniștite și în siguranță, alături de cei dragi.




