Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 04, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1148 vizualizari
Încă un fapt de eroism bifat de pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana”. Marți, 4 decembrie, aceștia au fost chemați să intervină la un incendiu izbucnit la o casă de pe str. Vavilov din Oradea. Focul a fost anunțat prin 112 în jurul orei 6, iar salvatorii de la Detașamentul 1 au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Conform informațiilor primite de la lt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU, la sosirea forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau violent la acoperişul unei construcţii anexe și exista posibilitatea extinderii acestora la locuinţă. În aceasta se afla o bătrână în vârstă de 92 de ani, pe care pompierii au reușit să o scoată înainte să i se întâmple ceva. Oamenii de la ISU au acționat pe str. Vavilov timp de aproximativ două ore, iar primele cercetări arată că incendiul a pornit probabil de la un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Ca pagube produse a fost contabilizată arderea unei suprafețe de circa 50 mp din acoperişul anexei gospodăreşti.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 14, 2024 0
mai 09, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0