Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 23, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1299 vizualizari
An de an, pentru a preveni incidente care pot deveni tragice în zilele de Sărbătoi de iarnă, pompierii bihoreni readuc în discuție măsuri care pot fi de folos oricărui cetățean. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana” cere maximă atenție de la cei care împodobesc brad și sugerează fixarea lui în condiţii de siguranţă, luând măsuri de împiedicare a răsturnărilor accidentale. În ceea ce privește instalația de lumini, potențilă sursă de incendiu, pompierii spun că aceasta trebuie verificată înainte de a fi montată pe pom și că oamenii trebuie să nu folosească diverse improvizații. ISU crede că cel mai bine ar fi ca brazii să nu fie amplasați în vecinătatea surselor de căldură deschise precum radiatoare, aragaze sau reşouri și nici foarte aproape de piese de mobilier. Conform sfaturilor venite de la pompieri, lumânările şi artificiile aprinse trebuie să fie fixate cât mai bine, ele putând cauza un incendiu prin cădere. Nici cu artificiile nu e de joacă. Deși nu sunt interzise, ele sunt de asemenea o sursă de pericol deoarece cozile lor se pot încălzi, iar dacă sunt luate în mână pot arde mâna în care sunt ținute. Reflexul ar fi aruncarea acestora pe jos unde, foarte probabil, ar aprinde covoare. ISU „Crișana” nu recomandă amplasarea în bradul de Crăciun a podoabelor inflamabile. „În familiile cu copii, mai ales în timpul Sărbătorilor de Crăciun, păstraţi la locuri sigure chibriturile şi brichetele. un brad de Crăciun instalat în casă şi împodobit cu accesoriile tradiţionale poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut”, spun salvatorii, recomandând că dacă se produce un astfel de eveniment, bradul trebuie acoperit urgent cu o pătură udă. În caz că se pleacă de acasă, cel mai sigur este să scoateți din priză instalațiile de iluminat de pe brad.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0