Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 29, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2378 vizualizari
Activitate departe de casă a poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea – Serviciul Antidrog. Aceștia, sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea și în cooperare cu Serviciul Român de Informaţii – Direcţia Judeţeană de Informaţii Târgu Mureş, cu poliţişti de la BCCO Târgu Mureş și cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Intervenţie Rapidă de la IPJ Bihor au destructurat o grupare de crimă organizată. Formată din 9 persoane, aceasta e suspectată de comiterea infracţiunilor de constituire şi iniţiere a unui grup infracţional organizat şi aderarea la acest grup în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave, respectiv infracţiunilor de trafic ilicit de droguri, comise în formă continuă în modalitatea cultivării fără drept de plante de cannabis şi distribuirii acestora. Potrivit informațiilor primite de la Biroul de Presă al Poliției bihorene, membrii grupului infracţional sunt din Municipiul Târgu Mureş, au vârste cuprinse între 22 şi 43 de ani și sunt suspectaţi că, începând cu luna februarie 2010, au înfiinţat trei plantaţii de cannabis în două imobile din Târgu Mureş şi unul din localitatea Ogra, Judeţul Mureş. Pentru a dovedi acuzele, după o activitate de filaj, poliţiştii au efectuat şase percheziţii, atât la domiciliul membrilor, cât şi la locaţiile închiriate de aceştia, toate pe raza Judeţului Mureş, în urma cărora au fost descoperite trei laboratoare de cultivare a cannabisului. „Poliţiştii au descoperit în încăperi special amenajate culturi de plante de cannabis în diferite stadii de vegetaţie, în urma recoltării rezultând 62 kg de cannabis. Totodată, au fost descoperite 260 de ghivece cu plante de cannabis, obiecte şi aparatură necesare cultivării cannabisului, respectiv tubulatură şi ventilatoare pentru aerisire, becuri de putere pentru iluminat şi încălzit, ghivece, aparate de măsurare a umidităţii, fertilizatori”, spune inspectorul principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Oamenii legii au reținut 3 dintre membrii grupului infracţional. Azi, 29 aprilie, ei vor fi prezentaţi la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire şi iniţiere a unui grup infracţional organizat şi aderarea la acest grup în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave, respectiv infracţiunilor de trafic ilicit de droguri, comise în formă continuă în modalitatea cultivării fără drept de plante de cannabis şi distribuirii acestora, iar ceilalţi şase urmează a fi cercetaţi în stare de libertate.
Polițiștii precizează că, în caz că vor fi găsiţi vinovaţi, cei 9 suspecţi ar putea sta după gratii între 5 şi 20 de ani. Totodată, s-ar putea ca magistrații să le interzică practicarea unor drepturi cetățenești.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0