Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
apr. 13, 2023 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 920 vizualizari
Pentru ca toţi credincioşii să sărbătorească cum se cuvine, în perioada 14 – 17 aprilie, în contextul marii sărbători creştine de la acest sfârşit de săptămână, Paştele de rit ortodox, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor va mobiliza efective suplimentare.
Peste 900 de poliţişti bihoreni de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, economic, investigaţii criminale, transporturi și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea lăcaşurilor de cult, pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier şi pietonal.
În toată această perioadă, polițiștii bihoreni vor acționa pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar cel al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Pentru sărbători în siguranță, zilnic, 112 patrule de siguranţă publică vor acţiona pe raza județului Bihor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Pentru asigurarea climatului de normalitate şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea criminalităţii, poliţiştii bihoreni vor acţiona în sistem integrat, în echipe mixte, alături de jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, urmând a fi efectuate controale în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural.
Se va acorda o atenţie deosebită zonelor bisericilor și lăcașurilor de cult, în care urmează a se desfăşura ceremonii și slujbe religioase, dar și zonelor cu mare fluenţă de public, în care vor avea loc activităţi culturale, sportive sau de agrement, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.
În noaptea de 15 spre 16 aprilie, când credincioşii de rit ortodox vor sărbători Învierea, poliţiştii de ordine publică şi poliţie rutieră vor acţiona în toate localităţile în care se vor oficia slujbe religioase, pentru a preveni infracţiunile cu violenţă de orice fel, tâlhăriile, furturile din buzunare şi actele de profanare a locurilor de cult și pentru menţinerea ordinii publice pe timpul desfăşurării slujbelor religioase.
În această perioadă, vor fi prezente în teren patrule ale polițiștilor de ordine și siguranță publică, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.
Polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Bihor, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză, sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Poliţiştii rutieri bihoreni vor fi prezenţi la orele de vârf pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.
Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii, triaje de cale ferată și aerogară.
De asemenea, vor fi suplimentate dispozitivele de ordine publică în staţiile cu aflux mare de persoane, pentru combaterea tâlhăriilor, dar și furturilor de şi din bagaje şi din buzunare.
În acelaşi timp, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor va fi asigurată o rezervă de intervenţie care va avea în componenţă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto să manifeste o conduită adecvată, să păstreze viteza regulamentară şi adaptată condiţiilor de trafic, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de toţi participanţii la trafic.
Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau a ambuteiajelor ce pot apărea în această perioadă, Poliţia Rutieră face apel la toţi participanţii la trafic să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor şi prognoza meteo!
NU UITAŢI !
În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
Suntem la datorie!
*
PENTRU A VĂ BUCURA ÎN LINIŞTE DE SFINTELE SĂRBĂTORI DE PAŞTI, POLIŢIŞTII BIHORENI VĂ RECOMANDĂ:
Perioada Sărbătorilor Pascale ar trebui să constituie pentru noi toţi un prilej de bucurii şi emoţii. Cu toate acestea, în timp ce dumneavoastră sunteţi preocupaţi de cumpărăturile aferente acestei sărbători, infractorii se agită pentru propriile „achiziţii”. Aglomeraţia din pieţe, magazine, mijloace de transport în comun favorizează activitatea acestora.
Din dorinţa de a asigura sărbători liniştite, Poliţia Bihoreană recomandă tuturor cetăţenilor:
• Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;
• Supravegheţi-vă în permanenţă genţile şi sacoşele de cumpărături;
• Parcaţi autoturismul, pe cât posibil, în zonele special amenajate şi iluminate. Obiectele tentante, lăsate la vedere în autoturism, reprezintă adevărate „cadouri”pentru hoţi;
• Evitaţi să achiziţionaţi diverse bunuri de la vânzători ambulanţi. Gândiţi-vă că acestea ar putea proveni din comiterea unor infracţiuni sau că nu corespund din punct de vedere calitativ;
• Lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune atunci când părăsiţi locuinţa, pentru o perioadă scurtă de timp. Acestea pot deruta eventualii „musafiri” nepoftiţi;
• Rugaţi un vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa şi să vă ridice corespondenţa, dacă lipsiţi de acasă pentru perioade mai îndelungate și nu postați pe paginile de socializare informații despre perioada în care lipsiți de la domiciliu;
• Anunţaţi imedia POLIŢIA (112 – Apel unic de urgenţă) atunci când observaţi persoane sau activităţi care vi se par suspecte în zona în care locuiţi;
• Reţineţi cât mai multe semnalmente ale celor implicaţi.
*
Pentru a vă bucura în linişte, de sărbători, poliţiştii bihoreni vă recomandă:
La cumpărături:
În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine sau lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment! Priviţi cu atenţie persoanele din jurul vostru pentru a reţine cât mai multe detalii despre cei care ar putea să vă sustragă bunuri.
La cumpărăturile on-line:
Nu furnizaţi codul numeric personal, seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are nevoie de aceste informaţii!
Documentaţi-vă înainte de a participa la licitaţiile prin internet, cu privire la obligaţiile dumneavoastră în calitate de cumpărător, dar şi cu privire la obligaţiile vânzătorului.
Examinaţi feedback-ul vânzătorului, oferit de alţi cumpărători. Dacă acesta are un istoric negativ de tranzacţionare, nu cumpăraţi de la el.
Nu oferiţi niciodată informaţiile de pe card, dacă site-ul nu foloşeste o conexiune securizată şi dacă reputaţia acestuia este îndoielnică.
Verificaţi în browser numele site-ului prin intermediul căruia plătiţi, pentru a observa dacă nu cumva este diferit faţă de site-ul original. Accesaţi site-ul original direct şi nu prin link-uri primite prin e-mail.
Recomandări pentru conducătorii auto:
Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
nov. 14, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 14, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!