Polițiștii bihoreni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei pentru șantaj

Polițiștii din Bihor au reușit să depisteze și să încarcereze un tânăr urmărit național, condamnat pentru șantaj.

La data de 2 martie 2026, în jurul orei 12:30, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în municipiul Oradea un tânăr de 25 de ani, care figura ca urmărit național.

Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei privative de libertate, după ce tânărul fusese condamnat la 2 ani și o lună de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

După ce a fost prins, tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei.

Inspectoratul de Poliție Județean Bihor reamintește că apelul de urgență pentru situații care necesită intervenția imediată a poliției este 112.

Distribuie