Actualizat noiembrie 14th, 2024 5:51 PM
apr. 12, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 810 vizualizari
În primul trimestru al anului 2024, polițiștii din cadrul Poliției Locale Oradea, compartimentul de protecție a mediului au constatat și au aplicat 1.467 de sancțiuni privind încălcarea legislației de mediu. Acestea au avut ca obiectiv principal descurajarea abandonării sau depozitării ilegale a deșeurilor, dar și colectarea selectivă a acestora. În trei situații a fost dispusă și măsura complementară a confiscării autovehiculelor, în baza art. 64 din OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor. Aceste autovehicule vor fi valorificate prin structurile teritoriale ale ANAF, conform normelor legale în vigoare, iar sumele rezultate în urma valorificării vor face venit la bugetul de stat.
Conform art. 16 alin. 1 din OUG 92/2021, care reglementează regimul deșeurilor, producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri „au obligația să colecteze deșeurile separat și să nu le amestece cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite”.
Poliția Locală Oradea atrage atenția că potrivit art. 20 alin. 3, 5 și 6 din OUG 92/2021, sunt strict interzise:
– abandonarea, aruncarea precum și ascunderea deșeurilor;
– incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect;
– îngroparea deșeurilor de orice fel.
Aceste fapte sunt sancționabile „cu amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 70.000 lei pentru persoane juridice”, conf. art. 62, alin. 1 lit. b din același act normativ.
Poliția Locală Oradea îndeamnă cetățenii să protejeze mediul înconjurător și să nu depoziteze, să nu arunce, să nu incendieze, ori să-și abandoneze deșeurile pe domeniul public sau privat.
Primăria Oradea oferă posibilitatea de depozitare gratuită a deșeurilor selectate prealabil în două centre: unul pe strada Thurzo Sandor, iar celălalt pe str. Uzinelor. De asemenea, cetățenii pot opta și pentru predarea deșeurilor la colectorii autorizați.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să transmită asumat situațiile pe care le surprind pe adresa de e-mail a Poliției Locale Oradea la adresa: politia.locala@oradea.ro.
Reamintim că sesizările anonime, cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiționarului, cele ilizibile, cele al căror obiect nu este clar formulat, cele care conțin expresii vulgare/injurioase, nu se iau în considerare, nu se formulează răspuns și se clasează potrivit prevederilor Ordonanței de Guvern nr. 27/ 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
nov. 06, 2024 0
nov. 05, 2024 0
oct. 25, 2024 0
oct. 10, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0