Poliția de Frontieră Română a marcat 162 de ani de existență. Zeci de polițiști de frontieră din Oradea au fost recompensați

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea au marcat luni, 27 iulie, împlinirea a 162 de ani de la înființarea Poliției de Frontieră Române, în cadrul unei ședințe festive organizate la sediul școlii de pregătire din Oradea.

La eveniment au participat inspectorul-șef al ITPF Oradea, chestorul de poliție Marin Bondar, subprefectul județului Bihor, Nandor Bothazy, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ai instituțiilor partenere, ai structurilor subordonate Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, cadre în rezervă și în retragere, precum și reprezentanți ai Poliției Maghiare.

În mesajul adresat participanților, chestorul Marin Bondar a subliniat că anul 2025 a fost unul plin de provocări pentru polițiștii de frontieră, însă rezultatele obținute reflectă profesionalismul și implicarea personalului în combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, precum și în menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de frontieră.

În cadrul ceremoniei a fost prezentat și mesajul inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, după care au fost recompensați polițiștii care s-au remarcat prin rezultatele obținute în activitate.

Cu acest prilej, 20 de polițiști de frontieră din cadrul ITPF Oradea au fost avansați înainte de termen în gradul profesional următor, dintre care șase ofițeri și 14 agenți. Totodată, mai mulți angajați au primit mulțumiri scrise pentru profesionalismul și rezultatele deosebite obținute în îndeplinirea misiunilor.

Organizatorii au evidențiat, de asemenea, contribuția personalului Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și a Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea la supravegherea și controlul frontierei de stat.

Ziua Poliției de Frontieră Române este sărbătorită anual în 24 iulie, dată care marchează semnarea, în anul 1864, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a Înaltului Decret Domnesc nr. 893 privind unirea corpurilor grănicerești. Din anul 2001, această zi este recunoscută oficial ca sărbătoarea Poliției de Frontieră Române, marcând continuitatea și identitatea instituției moderne.

Distribuie