Poliția confirmă: dr. Crăiuț s-a explicat

După cum se știe, Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Bihor, prin Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-a autosesizat în privința medicului orădean Doru Crăiuț, acuzat de o parte a presei centrale (inspirată din cea locală) de efectuarea de studii clinice fără consimțământul pacientelor. Ginecologul relata vineri pentru bihorstiri.ro că s-a prezentat la sediul IPJ pentru a răspunde acuzelor și pentru a dovedi că cele ce i se impută sunt nefondate. Luni, 5 septembrie, prezent la instalarea noului subprefect al județului, șeful Poliției bihorene, comisarul-șef Adrian Bucur, ne-a declarat că Crăiuț a răspuns convocării celor de la investigarea fraudelor și a discutat cu angajații de acolo. De asemenea, Bucur spune că medicul nu a prezentat încă toate documentele care i-au fost solicitate, dar că Doru Crăiuț colaborează cu organele de anchetă și că urmează ca cercetările să continue.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 8