Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 25, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2662 vizualizari
O investiție de aproximativ 20 de milioane de euro, prin care s-ar naște încă un drum de legătură între Municipiul Oradea și Comuna Sînmartin, e tot mai aproape de a fi uitată. Cel puțin atâta timp cât localitatea vecină are o conducere politică ce nu agrează proiectul. Primarul de Oradea, Ilie Bolojan, spune că lucrurile au mers destul de bine înainte din punct de vedere birocratic, iar procesele intentate de câțiva proprietari de pensiuni au fost câțtigate definitiv și irevocabil de administrația locală. Adică nu ar fi niciun impediment în calea demolării acelor pensiuni, iar lucrările ar putea fi scoase la licitație. Se spera în accesarea de fonduri europene, dar pentru ca șoseaua nouă de 4 kilometri să fie construită este nevoie de acceptul și implicarea Primăriei Sînmartin. Aceasta este condusă acum de pesedistul Cristian Laza, cel care nu este deloc pentru acest proiect. Bolojan crede, totuși, că edilul vecin ar trebui să își dea seama că o conectivitate cât mai bună și mai diversă între cele două localități este esențială pentru dezvoltare. „Dacă nu găsim înțelegere la domnul primar (Laza), va trebui să abandonăm acest proiect”, a declarat șeful Primăriei Oradea într-o conferință de presă. Reamintim că proiectul noii legături rutiere între cele două localități a început în legislatura trecută, când primarul de Sînmartin era liberalul Lucian Popuș. Acesta, de altfel, a susținut și proiectul de fuziune administrativă a Sînmartinului cu Municipiul Oradea.
nov. 16, 2024 0
iun. 19, 2024 0
mai 16, 2024 0
mart. 27, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0