Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 18, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 2586 vizualizari
Un altfel de ședință solemnă a Consiliului Local Oradea s-a derulat vineri, 18 aprilie, în sala mare a Primăriei. În prezența unei părți a legislativului municipal, a zeci de elevi și a altor invitați (mai mult sau mai puțin oficiali), conducerea Oradiei a prezidat dezvelirea festivă a două picturi uriașe care vor împodobi de acum înainte sala „Traian Moșoiu”. Realizate de artistul plastic Valentin Tănase de la București, cele două picturi de dimensiuni impresionante („Împăratul Sigismund de Luxemburg primindu-l pe regele Vladislav Jagello la Oradea” şi „Primirea Regelui Ferdinand şi Reginei Maria la Oradea în 1919”), operele de artă au fost comandate de Primărie pe cheltuiala firmei RCS/RDS, care a fost de acord să sponsorizeze demersul.
Primarul Ilie Bolojan a explicat că motivul principal pentru care s-a decis realizarea acestor picturi este readucerea în prim plan a adevărului istoric legat de Municipiul Oradea. Adică, pe de o parte, recunoașterea faptului că dezvoltarea acestui oraș se datorează în mare măsură și Regatului Ungarie, respectiv a rolului pe care și Casa Regală a avut-o în istoria recentă a acestui oraș. Înainte de momentul dezvelirii de către autor a celor două picturi, edilul-șef l-a invitat pe episcopul greco-catolic Virgil Bercea (n.b.: singurul înalt prelat prezent la festivitate) să rostească „Tatăl nostru”, având în vedere că suntem în Vinerea Mare.
Pictorul Valentin Tănase a avut ocazia să vorbească despre ambele sale opere realizate pentru Oradea, artistul dovedindu-se și un bun cunoscător al momentelor istorice pe care le-a pus pe „pânză”. Tănase a prezentat contextul primirii regelui Jagello de către împăratul Sigismund de Luxemburg, eveniment istoric real, care a avut loc pe teritoriul actualului nostru municipiu, momentul dovedind, în opinia pictorului, că și în acea perioadă (Evul Mediu) Oradea avea un rol important în această parte a Europei. Ca element interesant și omagial la adresa picturii originale care împodobea până în anii 1920 sala mare a Primăriei, Valentin Tănase l-a inclus în tablou pe autorul inițial (n.b.: Bihari Sandor), ca parte a suitei regale.
La fel, în cazul celeilalte picturi – primirea Regelui Ferdinand și a soției sale -, printre cei care îl întâmpină pe monarh se regăsesc imortalizați mai mulți oameni importanți locali ai acelei perioade. Despre această a doua operă de artă pictată pentru Primărie, Valentin Tănase a declarat că s-a folosit de imaginile de epocă și că a vrut să respecte total ceea ce s-a întâmplat atunci, în 1919, în fața Pasajului Vulturul Negru. Tănase s-a arătat onorat că i s-a cerut să realizeze cele două picturi pentru Primăria Oradea, precizând că astfel de comenzi (picturi istorice) încep să fie extrem de rare în țara noastră.
Referitor de ziua de 20 aprilie (intrarea trupelor comandate de generalul Traian Moșoiu în Bihor și Oradea), cea pe care Municipalitatea a celebrat-o în avans din cauza suprapunerii cu Paștele, primarul Ilie Bolojan a declarat că se vrea ca această dată să fie privită ca o sărbătoare și ca moment de aducere aminte a tuturor celor „care au făcut lucruri bune pentru acest oraș”. Privind și spre viitor, șeful Primăriei a făcut și un preambul pentru prezentarea ce urma să fie etalată de arhitectul orădean Pafka Ernest, cel care se ocupă de proiectul de reabilitare/reamenajare a sălii mari și a clădirii întregi care adăpostește această încăpere. Așa cum se știe, administrația locală dorește să transforme, parțial, clădirea Primăriei în atracție turistică, cu circuite bine stabilite pentru cei ce vor să o viziteze. Consiliul Local a și aprobat proiectul. Arhitectul Pafka a prezentat schițele după care această reabilitare (readucere la aspectul inițial, de la începutul secolului 20) a sălii „Traian Moșoiu” va avea loc, menționând că se așteaptă fonduri europene pentru această investiție.
„Uitați-vă bine la această sală. Mult timp nu o veți mai vedea așa”, a spus orădeanul cu referire la șantierul care va schimba fața imensei încăperi în care au loc ședințele legislativului municipal. Potrivit lui Pafka Ernest, băncile vor fi așezate în formă de amfiteatru, în față urmând să se așeze „senatorii” (numele de odinioară al actualilor consilieri locali). În noua sală mare vor fi 132 de locuri + locurile de prezidiu. Arhitectul spune că pentru a pune pe hârtie proiectul, în afară de singura imagine cu sala, realizată în acea perioadă, s-a inspirat de la alte clădiri similare din Ungaria, construite în aceeași perioadă de la începutul secolului trecut.
Celebrarea eliberării din 1919 a Oradiei a mai însemnat, azi, o ceremonie miltară organizată la bustul generalului Traian Moșoiu, în fața noului sediu al Muzeului Țării Crișurilor. Acolo, pe lângă evocarea momentului istoric, participanții au putut asista la defilarea Detașamentului de onoare. Din fericire, evenimentul a avut parte, în cele din urmă, de o vreme superbă, deși meteorologii prevesteau ploi pentru toată această perioadă din preajma Învierii.
[nggallery id=2279]
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0