
Oradea găzduiește în aceste zile unul dintre cele mai importante evenimente de volei pe nisip din România. După încheierea Campionatului Național Under 18, competiție în care sportivii bihoreni au dominat întrecerea masculină, terenul amenajat în Piața Unirii este gazda celei de-a IV-a ediții a Oradea Beach Volleyball International Tournament, concurs inclus în circuitul național și recunoscut de forurile europene și mondiale de specialitate.
În cadrul unei conferințe de presă organizate înaintea startului competiției, președintele Academiei de Volei Oradea, Paul Szabo-Alexi, a vorbit despre importanța turneului și despre performanța obținută de sportivii orădeni la Campionatul Național de juniori.
„Am trăit una dintre cele mai frumoase zile din ultimii peste 20 de ani. Să vezi trei echipe ale LPS Bihorul în primele patru din țară și să câștigi titlul național în fața propriilor suporteri este o satisfacție extraordinară”, a afirmat acesta.
Titlul național la Under 18 a fost cucerit de Erik Szabó și Mihai Pruncuț, după o finală spectaculoasă câștigată în trei seturi. Tot pe podium au urcat și colegii lor Alexandru Sabău și Felix Kopányi, medaliați cu bronz, în timp ce o altă pereche de la LPS Bihorul a încheiat competiția pe locul al patrulea.
Antrenorul Zoltan Kovacs consideră că rezultatele sunt consecința firească a muncii depuse în ultimele luni.
„Sportivii au venit la antrenamente inclusiv în weekend, imediat după încheierea sezonului de sală. Au muncit enorm și au demonstrat că formează o generație de excepție. Cel mai important este că între ei există sprijin și respect, nu rivalitate”, a declarat tehnicianul.
Campionii naționali au recunoscut că nu se așteptau la un asemenea rezultat, mai ales că formează o echipă de puțin timp.
„Am pierdut primul set al finalei, dar acel moment ne-a mobilizat. Publicul a fost extraordinar și ne-a dat încredere să revenim”, au spus Erik Szabó și Mihai Pruncuț.
Puncte internaționale și sportivi de top
Competiția internațională care a început miercuri are o miză importantă pentru participanți. Rezultatele obținute la Oradea aduc puncte în clasamentele internaționale recunoscute de Confederația Europeană de Volei (CEV) și Federația Internațională de Volei (FIVB), puncte necesare pentru participarea la turneele de cel mai înalt nivel.
La start s-au înscris 24 de echipe masculine și 23 feminine, reprezentând România și alte state precum Polonia, Liban, Republica Moldova, Italia, Elveția și Bulgaria.
Printre favoriți se numără câștigătorii ultimelor două ediții ale turneului, perechea formată din libanezul Joe El Azzi și polonezul Bartosz Łosiak, dar și italianul Enrico Rossi, unul dintre cei mai bine clasați jucători prezenți la Oradea.
Publicul va avea ocazia să urmărească și mai multe sportive și sportivi din Oradea, atât în calificări, cât și pe tabloul principal.
Meciuri până duminică
Partidele sunt programate zilnic de la ora 9 și se vor disputa până în jurul orei 22, sub instalația de nocturnă. După faza grupelor și sferturile de finală, semifinalele și finalele vor avea loc duminică, ultimele două meciuri ale competiției fiind programate de la orele 19 și 20.
Organizatorii speră ca succesul ediției din acest an să reprezinte un nou pas spre obiectivul de a aduce la Oradea, în viitorul apropiat, un turneu european de categorie Futures, care ar consolida poziția orașului pe harta internațională a voleiului pe nisip.
Până atunci, arena din Piața Unirii oferă orădenilor șansa de a urmări gratuit, chiar în centrul orașului, un spectacol sportiv la cel mai înalt nivel, după ce generația tânără a demonstrat deja că Bihorul poate produce campioni.




