Peste 900 de vehicule verificate în Bihor în cadrul acțiunii „TRUCK & BUS”. Amenzi de peste 300.000 de lei aplicate de polițiști

Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a participat, în perioada 4–10 mai, la o amplă acțiune de control desfășurată la nivel național, în cadrul operațiunii „TRUCK & BUS”, coordonată de Poliția Română și integrată în planul Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Acțiunea a vizat prevenirea accidentelor rutiere produse de șoferii profesioniști de autovehicule destinate transportului de persoane și mărfuri, precum și verificarea respectării legislației rutiere în domeniu.

Pe parcursul celor șapte zile, polițiștii rutieri și de ordine publică au verificat 948 de autovehicule pe drumurile din județul Bihor, dintre care 774 de camioane și 174 de autobuze sau alte mijloace de transport persoane.

Controalele au vizat respectarea vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță, starea tehnică a vehiculelor, funcționarea corectă a tahografelor, respectarea timpilor de odihnă și conducere, precum și existența documentelor obligatorii pentru șoferi și operatorii de transport.

În cazul transportului de marfă, polițiștii au verificat și respectarea masei maxime admise, fixarea corespunzătoare a încărcăturii și respectarea normelor privind transportul de mărfuri periculoase.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 169 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 300.000 de lei. Dintre acestea, 152 au vizat transportul de marfă, iar 17 transportul de persoane.

Cele mai frecvente abateri au fost cele legate de utilizarea și manipularea tahografului (47 de sancțiuni), urmate de fraude sau utilizări incorecte ale acestuia (18), nerespectarea timpilor de conducere și odihnă (18), depășirea vitezei legale (23), neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție (21), precum și alte abateri de la legislația rutieră (42).

Reprezentanții poliției precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a crește siguranța rutieră și de a reduce riscul producerii accidentelor pe drumurile din județul Bihor.

Distribuie