Actualizat decembrie 9th, 2024 12:19 AM
dec. 29, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 1184 vizualizari
În perioada 30 decembrie – 2 ianuarie 2024, odată cu sărbătorirea trecerii în Noul An, la nivelul județului Bihor va fi mobilizat un dispozitiv similar celui care a acționat în perioada Crăciunului.
Astfel, peste 900 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi la datorie, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni, atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
În toată această perioadă, polițiștii bihoreni vor acționa pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Pentru un sfârșit de an în siguranță, zilnic, peste 115 patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto vor acţiona pe raza județului Bihor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.
O atenție deosebită va fi acordată menținerii climatului de siguranță publică în noaptea dintre ani. Pentru ca trecerea dintre ani să aibă loc în linişte şi siguranţă, poliţiştii bihoreni vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul Revelionului. Polițiștii bihoreni vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale și aplanarea stărilor conflictuale.
Polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Bihor, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
De asemenea, poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii, triaje de cale ferată și aerogară.
În acelaşi timp, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor va fi asigurată o rezervă de intervenţie care va avea în componenţă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto să manifeste o conduită adecvată, să păstreze viteza regulamentară şi adaptată condiţiilor de trafic, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de toţi participanţii la trafic.
Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau a ambuteiajelor ce pot apărea în această perioadă, Poliţia Rutieră face apel la toţi participanţii la trafic să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor şi prognoza meteo!
Poliţiștii bihoreni recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece în siguranţă!
RECOMANDĂRI PENTRU REVELION ÎN SIGURANȚĂ:
• Aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.;
• Asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa când plecaţi de acasă ;
• Nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare;
• Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”; de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;
• Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când va aflaţi în locuri publice;
• Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere;
• Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte cu închisoare!
• Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate; ei pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela;
• Nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la S.N.U.A.U. 112- apel gratuit;
• Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de aburii alcoolului;
• Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi. VIAŢA ARE PRIORITATE!
CĂLĂTORIȚI ÎN SIGURANȚĂ!
Ce trebuie să aveți în vedere atunci când plecați de acasă:
– Nu este bine să comunicaţi tuturor date despre plecarea dumneavoastră pentru o perioadă mai lungă și nu postați pe rețelele de socializare aceste detalii. Puteți deveni victima hoților din locuințe!
– Dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Puteți lua în considerare și rute de rezervă, ținând cont că valorile de trafic pot crește.
– Asigurați-vă că autoturismul funcționează în regulă, că aveți valabile asigurarea obligatorie și inspecția tehnică periodică (I.T.P.).
– De asemenea, vă reamintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
– Dacă plecați cu trenul, trebuie să fiți foarte prudenți în gară! Hoții de buzunare acționează în locurile aglomerate. Nu vă lăsați bagajele nesupravegheate și nu aveți încredere în persoanele abia cunoscute.
– Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje.
– Dacă plecați cu avionul, nu păstraţi obiecte de valoare (telefoane, tablete, notebook-uri, aparate foto sau de filmat etc.) în bagajele pentru cală. Asigurați-vă că aveți actele valabile!
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie a.c., a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
nov. 14, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 14, 2024 0
dec. 09, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!