Actualizat februarie 11th, 2025 2:15 PM
aug. 09, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1065 vizualizari
În perioada 7 – 9 august, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 811 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 431.855 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 67 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 16 certificate de înmatriculare și au fost constatate 13 tamponări.
575 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 54 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate 16 depășiri neregulamentare, 10 sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa ITP, iar 149 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Duminică, 8 august, la ora 12.00, pe D.N.19, pe direcția de deplasare Săcueni – Valea lui Mihai, polițiștii Poliției orașului Săcueni împreună cu polițiștii din cadrul Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din Săcueni, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, vineri, 6 august, în jurul orei 19.35, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani, din comuna Tămășeu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe drumul public de pe raza localității bihorene Parhida, având o concentrație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot duminică, 8 august, în jurul orei 00.50, pe drumul comunal 71, în localitatea bihoreană Santăul Mare, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din comuna Borș, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, sâmbătă, 7 august, la ora 00.42, pe D.N.19, pe Strada Petőfi Sándor din localitatea Săcueni, județul Bihor, a fost depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot sâmbătă, 7 august, la ora 01.20, pe strada Poet Andrei Mureșanu din localitatea bihoreană Ştei, polițiștii rutieri beiușeni au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din comuna Rieni, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
feb. 05, 2025 0
ian. 23, 2025 0
dec. 13, 2024 0
nov. 29, 2024 0
feb. 11, 2025 0
feb. 11, 2025 0
feb. 11, 2025 0
feb. 10, 2025 0