Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 07, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1345 vizualizari
82 de noi locuri de parcare vor fi amenajate de către Primăria Oradea, în următoarele două luni, în cadrul proiectului „Regenerare urbană – spaţii verzi, accesuri rutiere şi spaţii de parcare în perimetrul strada Nufărului, strada Nojoridului, strada Leonardo da Vinci, strada Ciheiului”.
Cele 82 de locuri de parcare vor fi amenajate de către Primăria Oradea prin Direcția Tehnică pe strada Grădina cu fragi, ca urmare a finalizării demolării clădirilor expropriate în această zonă.
Ordinul de începere a fost emis pe data de 4 ianuarie, iar termenul de execuție este de două luni, în funcție și de condițiile meteorologice care să permită finalizarea lucrărilor specifice.
„Suntem conștienți de disconfortul creat orădenilor prin desființarea parcărilor de domiciliu odată cu modernizarea bulevardului Nufărul-Cantemir. Am început amenajarea unei noi parcări, care va dispune de peste 80 de locuri. Lucrările au demarat la începutul acestei săptămâni, urmând să fie finalizate în aproximativ două luni. De asemenea, vom continua să realizăm și alte parcări în zonă”, a precizat Marcel Dragoș, viceprimarul municipiului Oradea.
Principala cale de acces va rămâne strada existentă, care va fi modernizată și lărgită la 6 metri, iar colectarea apelor pluviale se va realiza printr-o rețea de canalizare pluvială prevăzută cu guri de scurgere, care va colecta apele de pe suprafața carosabilă.
Valoarea investiției este de 879.145,80 lei, fără TVA, lucrările fiind executate de către asocierea de firme S.C. Asfamixt SRL – lider de asociere/executant și S.C. Edildrum Construct SRL – asociat 1/proiectant.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0