
Peste 450 de locuri de muncă vor fi disponibile la Oradea, la un târg de joburi dedicat inclusiv absolvenților și orientat în special către sectorul energiei regenerabile. Evenimentul va avea loc miercuri, 14 octombrie, la Oradea Arena.
Târgul este organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, și se va desfășura între orele 09:00 și 17:00.
Peste 30 de angajatori și-au anunțat participarea și vor veni cu mai mult de 450 de locuri de muncă disponibile. Aproape 60 dintre posturi sunt destinate persoanelor cu studii superioare.
La eveniment vor fi prezente și companii din Ungaria, astfel că târgul va avea și o componentă transfrontalieră.
Organizatorii spun că evenimentul este destinat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, care vor avea posibilitatea să discute direct cu angajatorii și să afle detalii despre posturile disponibile.
Târgul are intrarea gratuită și se desfășoară la Oradea Arena, strada Traian Blajovici nr. 24, miercuri, 14 octombrie, între orele 09:00 și 17:00.




