Actualizat ianuarie 8th, 2025 10:52 PM
ian. 08, 2025 Adrian Popa Actualitate 0 550 vizualizari
În perioada 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, au fost zilnic la datorie peste 200 de pompieri bihoreni, care au acționat pentru gestionarea operativă a 329 de situații de urgență produse la nivelul județului.
Cele mai multe misiuni din perioada minivacanței ce tocmai s-a încheiat, mai exact 263, au fost desfășurate de echipajele SMURD Bihor (cele 10 echipaje de pompieri paramedici și echipajul de terapie intensivă mobilă), acestea constând în acordarea primului ajutor calificat, respectiv a asistenței medicale de urgență.
De asemenea, echipajele de pompieri au intervenit pentru stingerea a 16 incendii, au desfășurat 18 operațiuni de asistență a persoanelor aflate în diferite situații de urgență, 2 misiuni salvare de animale, 23 misiuni de asigurare a normelor de prevenire a incendiilor la locul producerii accidentelor rutiere și alte misiuni specifice.
Una dintre situațiile deosebite înregistrate în perioada menționată a fost misiunea de stingere a unui incendiu izbucnit în noaptea de Revelion, la ora 00.08, la un apartament din Aleșd. Sosite la fața locului, echipajele Stației Aleșd, mobilizate pentru gestionarea evenimentului, au constatat că flăcările se manifestau violent la dormitorul locuinței, existând pericolul extinderii acestora la întregul apartament. Pompierii paramedici au acordat primul ajutor calificat chiriașului, care a suferit o intoxicație cu fum și arsuri la nivelul feței și membrelor superioare. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost transportat ulterior la spital pentru investigații și îngrijiri suplimentare. Incendiul a fost localizat și lichidat rapid, în limitele găsite, pompierii împiedicând propagarea acestuia și salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă. Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un reșou lăsat în funcțiune nesupravegheat.
În acest context, vă sfătuim să verificați integritatea aparatelor și mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparați-le cu ajutorul unui specialist sau cumpărați-vă altele noi. De asemenea, vă recomandăm să decuplați aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuința sau de a merge la culcare.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
oct. 29, 2024 0
ian. 08, 2025 0
ian. 08, 2025 0
ian. 08, 2025 0
ian. 08, 2025 0