Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 14, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 831 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 22 tone de deșeuri din plastic, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare.
Autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României a mijlocului de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.
În data de 13 februarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui mijloc de transport, încărcat cu 22.140 de kilograme deșeuri.
Automarfarul, condus de către un cetățean român era încărcat cu deșeuri din plastic, în cantitate totală de 22.140 kilograme, de la o societate comercială din Ungaria pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu Bihor, stabilind faptul că șoferul nu deține documente complete necesare importului pentru astfel de produse.
În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.
Autoturism căutat de autorităţile din Polonia, descoperit de poliţiştii de frontieră din P.T.F. Borș I
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au descoperit un autoturism marca Renault, în valoare de 20.000 de euro, căutat de autorităţile din Polonia.
În data de 13 februarie, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Renault, înmatriculat în Polonia.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Polonia la începutul lunii februarie a.c..
Autoturismul în valoare de 20.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0