
Pompierii militari din Bihor vor fi mobilizați la capacitate ridicată în perioada minivacanței de 1 Mai, peste 180 de salvatori fiind pregătiți zilnic să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență și protejarea comunității.
Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor, măsurile vizează asigurarea unui răspuns prompt la solicitări, în condițiile în care această perioadă aduce, de regulă, un număr crescut de intervenții. Capacitatea operațională va fi adaptată permanent, iar forțele și mijloacele de intervenție vor putea fi suplimentate în funcție de evoluția situațiilor din teren.
Intervenții medicale și descarcerare, asigurate la nivelul întregului județ
Gestionarea urgențelor medicale și a accidentelor rutiere va fi realizată prin intermediul celor 11 echipaje SMURD Bihor, dintre care 10 sunt echipaje de pompieri militari paramedici, dotate cu ambulanțe tip B2 și autospeciale pentru transport victime multiple.
La acestea se adaugă echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care dispune de două unități specializate, inclusiv una pentru nou-născuți, precum și autospeciala medicului de urgență. Intervențiile în caz de accidente grave vor fi susținute și de cele 12 echipaje de descarcerare din cadrul subunităților de pompieri din județ.
Totodată, începând cu data de 1 Mai, odată cu deschiderea sezonului moto, echipajele pe motociclete SMURD vor interveni în zonele aglomerate sau greu accesibile, reducând timpul de răspuns în situații critice.
Sprijin pentru comunitate și monitorizarea fenomenelor meteo
Pe lângă misiunile de intervenție, pompierii bihoreni vor acorda sprijin autorităților locale și populației în cazul producerii unor fenomene hidrometeorologice periculoase, contribuind la creșterea gradului de siguranță în comunitate.
Recomandări pentru petrecerea în siguranță a timpului liber
Având în vedere că mulți bihoreni aleg să petreacă zilele libere în natură, pompierii transmit o serie de recomandări pentru prevenirea incendiilor:
- utilizarea focului doar în spații special amenajate și curățarea zonei de materiale inflamabile
- evitarea aprinderii focului pe timp de vânt sau în apropierea pădurilor
- supravegherea permanentă a focului și stingerea completă înainte de plecare
- dotarea cu mijloace de stingere, precum apă sau stingătoare
De asemenea, în unitățile de cazare, turiștii sunt sfătuiți să identifice căile de evacuare și să evite utilizarea instalațiilor electrice improvizate.
Informații suplimentare despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma DSU sau pe portalul național de pregătire.
Reprezentanții pompierilor bihoreni le urează cetățenilor o minivacanță liniștită și fără incidente.




