Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
ian. 23, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 892 vizualizari
În perioada 21 – 22 ianuarie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.
În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 48 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 14.939 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 247 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.
De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 156 de mijloace de transport, din care 88 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 28.350 de lei.
Dintre acestea, 87 de sancțiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 3 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, iar una a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții (pentru nerespectarea programului de funcționare).
În cadrul misiunilor desfăşurate în ultimele 48 de ore, pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați 244 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, inspectori de la Direcția de Sănătate Publică, precum și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.
„Menționăm că acțiunile de verificare pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19 continuă zilnic, la nivelul județului Bihor. Acestea se desfășoară integrat, împreună cu partenerii instituționali, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor.
Scopul acestor acțiuni nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și preveni acele activități sau comportamente care ar conduce la răspândirea COVID-19.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte măsurile de protecție individuală, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri.
Cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165″, se arată într-un comunicat al IPJ Bihor.
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 27, 2025 0
mart. 19, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0