Peste 12.000 de vizitatori la obiectivele Oradea Heritage de Noaptea Muzeelor 2026. Nou record de public

Obiectivele administrate de Oradea Heritage au înregistrat un număr record de vizitatori în cadrul Nopții Europene a Muzeelor 2026, desfășurată în data de 23 mai. Potrivit datelor oficiale, peste 12.000 de persoane au trecut pragul spațiilor culturale din Oradea în intervalul 19:00–24:00, depășind semnificativ ediția precedentă, când au fost consemnați aproximativ 9.000 de vizitatori.

Cele mai vizitate obiective au fost Sinagoga Neologă Sion, cu 3.106 vizitatori, urmată de Centrul de artă contemporană NOCA (New Oradea Contemporary Art), cu 2.833 de vizitatori, și Casa Darvas–La Roche, cu 2.379 de vizitatori. Pe listă se mai regăsesc Templul Francmasoneriei, cu 2.000 de vizitatori, Clădirea Bazar, cu 1.200 de vizitatori, și Muzeul Istoriei Evreilor, cu 608 vizitatori.

Ediția din acest an a marcat și participarea în premieră a spațiului NOCA în programul oficial al evenimentului, acesta atrăgând un interes ridicat prin expoziția „Lacrimi care râd, râsete care plâng” și tururile ghidate organizate pentru public. În schimb, Turnul Primăriei nu a fost inclus în circuitul de vizitare din cauza lucrărilor de renovare aflate în desfășurare.

Pe lângă accesul gratuit în obiective și expoziții, publicul a avut parte de un program divers de evenimente culturale și artistice. Casa Darvas–La Roche a găzduit un concert al Coralei Art Nouveau a Filarmonicii Oradea, urmat de un DJ set pe pietonala Libertății. La Sinagoga Neologă Sion și Muzeul Istoriei Evreilor au avut loc concerte și momente muzicale speciale, iar Templul Francmasoneriei a inclus tururi ghidate, recitaluri și un spațiu dedicat degustării de vinuri.

Reprezentanții Oradea Heritage transmit mulțumiri publicului, artiștilor, voluntarilor și partenerilor implicați, precum și Muzeului Țării Crișurilor, coordonatorul evenimentelor culturale din municipiu.

Distribuie