Actualizat decembrie 6th, 2024 8:07 PM
dec. 20, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1678 vizualizari
Panică, vineri (20 decembrie), la Liceul Penticostal Betel din cartierul Nufărul. Un incendiu izbucnit în zona de mansardă a unității de învățământ din Oradea a alertat echipajele de intervenție de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana”. Conform celor declarate de lt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al pompierilor, focul a fost semnalat în jurul orei 12:25, la caz deplasându-se autospeciale cu apă și spumă, respectiv mașina de lucru la înălțime. De asemenea, două ambulanțe SMURD au fost trimise la Liceul Betel, însă, din fericire, nimeni nu a necesitat ajutor medical. Practic, focul a izbucnit într-o încăpere în care erau depozitate o serie de obiecte diverse, inclusiv materiale de construcții. Potrivit lt. Roșca, aproximativ 150 de persoane (copii și adulți) au fost evacuați din clădire. La ora publicării, incendiul era sub control, pompierii fiind pe calea de a finaliza intervenția. Urmează să se încerce descoperirea cauzei care a dus la evenimentul neplăcut de vineri.
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 05, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!