Actualizat septembrie 7th, 2024 12:33 AM
mai 08, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 840 vizualizari
În perioada 5 – 7 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, pe șoselele bihorene, au fost aplicate 211 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 80.475 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 18 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 110 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 42 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, șapte au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, șase sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, trei pentru depășiri neregulamentare, cinci au fost pentru lipsa ITP, iar 38 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Tinca / Reținut de polițiștii bihoreni după ce a fost depistat a doua oară, în timp ce conducea sub infuența alcoolului și cu permisul suspendat
Duminică, 7 mai, la ora 21.40, pe strada Victoriei din localitatea bihoreană Tinca, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, din comuna Batăr, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind cercetat penal într-un alt dosar penal, după ce, în cursul lunii martie a.c., a fost depistat de polițiștii din Tinca tot în timp ce conducea sub influența alcoolului.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au dispus reținerea bărbatului de 48 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
*
Valea lui Mihai / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului și cu permisul anulat
Vineri, 5 mai, în jurul orei 15.55, pe strada Kálvin János din localitatea Valea lui Mihai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii din Valea lui Mihai au constatat că bărbatul de 43 de ani avea anulat dreptul de a conducea autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai.
*
Marghita / Depistat în trafic de polițiștii bihoreni, în timp ce conducea sub influența drogurilor
Sâmbătă, 6 mai, în jurul orei 02.00, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Marghita, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Marghita au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din Marghita, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul de 18 ani ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Sâmbătă, 6 mai, la ora 20.35, pe strada Avram Iancu din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 52 ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot sâmbătă, 6 mai, la ora 15.50, pe strada Meșteșugarilor din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 67 de ani, din localitatea bihoreană Sântandrei, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, duminică, 7 mai, la ora 08.37, pe strada Dumbravei din localitatea bihoreană Tinca, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, sâmbătă, 6 mai, la ora 07.30, pe D.N.19, în localitatea bihoreană Săcueni, polițiștii din cadrul Poliției orașului Săcueni au depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din comuna Sălsig, județul Maramureș, în timp ce conducea un autotren, având o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Tămășeu / Depistat de polițiștii bihoreni în trafic, în timp ce conducea un ATV neînmatriculat
Duminică, 7 mai, în jurul orei 17.15, în localitatea bihoreană Tămășeu, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un vehicul de tip ATV neînmatriculat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
sept. 04, 2024 0
sept. 03, 2024 0
aug. 27, 2024 0
aug. 22, 2024 0
sept. 07, 2024 0
sept. 07, 2024 0
sept. 06, 2024 0
sept. 06, 2024 0