
Proba scrisă a concursului național de ocupare a posturilor didactice vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar se desfășoară marți, 21 iulie, în județul Bihor. Peste 1.400 de candidați s-au înscris pentru a obține un post în sistemul de educație.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bihor, la concursul de titularizare din acest an s-au înscris 1.434 de candidați, dintre care 1.133 provin din promoțiile anterioare, iar 301 sunt absolvenți ai promoției curente.
Organizarea probei scrise se realizează în patru centre de concurs din municipiul Oradea, stabilite în funcție de disciplinele pentru care candidații susțin examenul.
La Școala Gimnazială „Dacia” vor susține proba candidații pentru discipline precum arte, învățători în limba română, educație fizică și sport, matematică și informatică.
Colegiul Național „Onisifor Ghibu” va găzdui candidații pentru educatoare în limba română, limba și literatura română, istorie, geografie și discipline socio-umane.
Pentru învățământul special, învățători și educatoare în limbile minorităților naționale, religie și limbi materne, centrul de concurs a fost stabilit la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”.
Candidații la disciplinele tehnice, limbi moderne, educator-puericultor în limba română, precum și la biologie, chimie și fizică vor susține examenul la Școala Gimnazială „Avram Iancu”.
63 de posturi titularizabile în Bihor
După parcurgerea etapelor de mobilitate a personalului didactic, în județul Bihor au fost scoase la concurs 63 de posturi și catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 54 sunt în mediul urban, iar 9 în mediul rural.
Pentru angajarea pe perioadă determinată au fost publicate 1.033 de posturi, catedre sau fracțiuni de catedră, dintre care 492 în mediul urban și 541 în mediul rural. Un număr de 311 posturi reprezintă catedre complete.
Primele rezultate, afișate pe 28 iulie
Conform calendarului oficial, rezultatele inițiale ale concursului vor fi publicate în data de 28 iulie 2026. Candidații nemulțumiți de notele obținute vor putea depune contestații în perioada 28–29 iulie, iar rezultatele finale vor fi anunțate în 4 august 2026.
Ulterior, vor fi organizate ședințele publice de repartizare pe posturi, conform metodologiei privind mobilitatea personalului didactic.
Informațiile complete privind etapele concursului și mobilitatea personalului didactic sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, în secțiunea Resurse.




