Percheziții în Bihor într-un dosar de delapidare cu prejudiciu de peste 800.000 de euro

Polițiștii bihoreni au efectuat luni, 9 iunie, șase percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează o presupusă delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul estimat depășind 800.000 de euro.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul operațiunii naționale „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române. Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Descinderile au avut loc în localitatea Călătani, la sediile a trei societăți comerciale administrate de un bărbat în vârstă de 36 de ani, precum și la domiciliul acestuia din Aleșd. Totodată, au fost vizate și locuințele unor persoane implicate în circuitele financiar-bancare investigate, din Aleșd, Tileagd și municipiul Oradea.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021–2025, administratorul celor trei firme ar fi încasat în conturile sale personale sume importante provenite din conturile societăților pe care le conducea. Ulterior, banii ar fi fost transferați prin intermediul unor operațiuni bancare către și de la diverse persoane fizice, fără o justificare economică reală.
Anchetatorii susțin că, în final, fondurile ar fi fost retrase în numerar de la bancomate sau utilizate pentru plăți la comercianți, existând suspiciunea că bărbatul și-ar fi însușit în mod ilegal aproximativ 800.000 de euro din conturile firmelor administrate.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente financiar-contabile, înscrisuri, ștampile, corespondență și echipamente electronice care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru recuperarea eventualului prejudiciu.
Reprezentanții IPJ Bihor subliniază că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege pe parcursul desfășurării anchetei.

Distribuie