Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mart. 08, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2520 vizualizari
Oradea nu se dezminte: din cei 21 de utilizatori de Facebook care au confirmat participarea, doar 3 au și fost prezenți în această frumoasă zi de 8 martie la evenimentul denumit „Oradea Copiilor. Promenada Cărucioarelor”. O vreme minunată ar fi facilitat plimbarea mămicilor / tăticilor cu cărucioarele de copii, dar degeaba. În afară de Lavinia Delcea, inițiatoarea acțiunii (din partea Asociației de Dezvoltare Locală Oradea), doar două familii au considerat că merită să își „strice” duminica venind la marșul cărucioarelor. Ideea ieșirii de azi, nu e un secret, a venit începând din momentul în care Lavinia și soțul ei au început să iasă la plimbare cu bebelușul lor. Așa cum tânăra mămică a spus în fața jurnaliștilor, în Oradea sunt multe trotuare prea înguste pentru accesul cu căruciorul sau zone în care, chiar dacă ar fi loc, o mașină sau mai multe blochează drumul pietonal. De asemenea, organizatorii acțiunii din 8 martie se arată nemulțumiți de faptul că trotuarele, în multe cazuri, sunt degradate și nu sunt dotate cu pantă de coborâre/urcare. În opinia Laviniei Delcea, în primul rând administratorii domeniului public sunt cei care ar trebui să se îngrijească de aspectele menționate mai sus. O mică urecheală, așadar, la adresa colegilor din administrația locală, soții Delcea lucrând în aparatul Municipalității. Dar participanții la evenimentul de duminică spun că și asociațiile de proprietari ar putea contribui la mai buna întreținere a trotuarelor. „Haideţi să încurajăm autorităţile responsabile ca de 8 Martie să-şi arate respectul faţă de mame nu doar prin flori, ci şi prin facilitarea accesului acestora cu căruciorul în spaţiul urban!” – este apelul major lansat cu ocazia ieșirii de azi. Chiar dacă au fost doar 3 cărucioare la startul acțiunii, plimbarea promisă a avut loc pe ruta Piața Unirii – corso – Parcul Petofi – Sirul Canonicilor – Parcul Olosig (Mihai Viteazul) – Oraselul Copiilor. Ca semn de susținere a proiectului de conștientizare a oamenilor cu privire la necesitatea implicării lor în tot felul de acțiuni civice pentru îmbunătățirea calității vieții orădenilor, la debutul acțiunii de azi a fost prezent și consilierul local Cristian Pușcaș, însoțit de soția sa, Bianca.
Asociația de Dezvoltare Locală Oradea își propune să mai iasă la înaintare cu acțiuni de acest gen. Poate-poate se va trezi din hibernare și cetățeanul orădean și va învăța din nou să își spună părerea și să militeze pentru ceea ce crede că bine. Iar atunci și decidenții vor trebui să învețe să le mai și dea ascultare.
mart. 03, 2015 0
mai 26, 2014 0
mai 16, 2011 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0