Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
dec. 08, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 4096 vizualizari
Ultimele alegeri pentru board-ul director al Colegiului Medicilor Bihor (CMB) au făcut să izbucnească un mic război între taberele implicate: reputații specialiști și medicii de familie. Aceștia din urmă au obținut o victorie istorică la scrutinul intern din 2 decembrie și au îndepărtat de la conducerea forului doctori renumiți și cu vechime precum Dumitru Mohan și Gheorghe Bumbu. Ca urmare a faptului că urologul Bumbu – decan al Facultății de Medicină și Farmacie – nu a fost votat pentru niciunul dintre posturile pentru care a fost propus (acest lucru putând fi interpretat și ca afront la adresa taberei „vedetelor” locale din breaslă), medicul Hadrian Borcea (coordonator SMURD Bihor și șef al UPU de la Spitalul Județean) a demisionat din cele două foruri în care fusese ales recent. Este vorba despre Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România și despre Consiliul Județean al CMB. O postare apărută pe portalul CMB și semnată Adrian Țăgureanu, președinte ales al Colegiului, vine să transmită regretul membrilor în ceea ce privește abandonul lui Borcea, dar și să dea o replică anumitor afirmații pe care acesta pare că le-a făcut în motivarea demisiei. Conform răspunsului publicat online (link) în cursul zilei de marți (7 decembrie) de șeful CMB, medicii de familie – învingători în alegeri – nu au apreciat deloc poziția șefului UPU: „îmi permiteți să nu fiu de acord cu disprețul pe care îl acordați unor colegi care poate timorați sau nu, nu au avut posibilitatea să își exprime în totalitate gândurile și ideile. Disprețuind un coleg și insultându-i inteligența insultați practic în general întreaga masă medicală și cu particularitate pe cei adunați în jurul mesei din acea zi (n.b.: ziua alegerilor), mulți dintre aceia făcând parte (și o spun în cunoștință de cauză) dintre cei care v-au și votat)”. În aceeași epistolă electronică, dr. Țăgureanu îi transmite medicului Borcea că, prin demisie, nu face altceva decât să înșele „…așteptările acelor medici care și-au pus speranțele în activitatea” lui, dar recunoaște că această activitate a șefului UPU în CMB ar fi fost una împotriva curentului: „…activitate pe care chiar dacă ați fi făcut-o în opoziție…fi fost numai și numai constructivă”. Una peste alta, demisia depusă la începutul săptămânii a fost acceptată, locul lui Hadrian Borcea urmând a fi ocupat de „următorul medic votat democratic”.
oct. 18, 2014 0
sept. 21, 2014 0
mai 03, 2013 1
feb. 21, 2013 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0