Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
iun. 04, 2013 Andrei Şandor Actualitate 1 1443 vizualizari
Scandal mare între suporterii FC Bihor cunoscuți sub numele de Peluza Nord și forțele de ordine (foto pentru ilustare). „Ultrașii” au transmis recent presei un document în care descriu o presupusă agresiune săvârșită în 30 mai, după meciul de fotbal pe care echipa fanion a Bihorului a susținut-o pe teren propriu în compania celor de la „bătrâna doamnă”, UTA. Potrivit suporterilor care susțin că au fost luați la „salve de salivă, palme și înjurături” de către jandarmii orădeni, cu toate că, spun fanii FC Bihor, nu s-a pus problema unei încălcări a legii sau de tulburarea liniștii/ordinii publice. În replică, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor a transmis la solicitarea bihorstiri.ro că intervenția reclamată nu a fost altceva decât una prin care s-a încercat împiedicarea izbucnirii unei bătăi între orădeni și suporterii echipei oaspete. De asemenea, cpt. Ioan Bogdan, purtător de cuvânt al IJJ, spune că jandarmii nu au folosit nici forța și nici dotările pe care le aveau asupra lor.
Ce spun membrii „Peluzei Nord”
„…Dupa ce am fost amenintati in mai multe randuri, Jandarmeria s-a tinut joi de cuvant! Iritati probabil de faptul ca trebuiau sa lucreze in conditii meteo nefavorabile, dupa meciul importiva UTA-ei, jandarmii au tinut sa reverse si ei o furtuna de agresiuni asupra suporterilor oradeni. Astfel, o parte a galeriei, care se deplasa impreuna spre casa, a fost oprita de un echipaj al Jandarmeriei, care in spiritul legii a oprit ‘huliganii’ care doar mergeau spre domiciuliu, si in spiritul vremii a impartit rafale de saliva, palme si injuraturi. Tot in spiritul vremii, unii suporteri au fost bagati in duba Jandarmeriei, pentru a fi protejati de ploi dar pentru a primi mai bine palmele jandarmilor.
Cum nu s-a creat nici un incident de catre suporteri, cum nu s-a incalcat nici o lege de catre acestia, cum nu s-a dat nici macar o amenda, cum nici macar un suporter nu a fost legitimat, intrebarea a fost simpla: De ce agreseaza Jandarmeria cetatenii pe care trebuie sa ii apere?. Raspunsul a fost dat de catre jandarmi, in pauzele in care nu imparteau scatoalce: Asa va trebuie daca nu colaborati cu noi! Asta e doar un ultim avertisment!
Toate acestea s-au intamplat in zona Stadionului. Puteam fi acuzati ca am provocat, ca am incitat, ca am injurat. Dar dovada ca aceste lucruri nu s-au intamplat, si ca Jandarmeria pur si simplu a facut un abuz din dorinta de a bate suporterii, o face faptul ca un copil – minor!, simplu simpatizant al echipei!, a fost urmarit de catre jandarmi pana in zona Parcului Olosig, unde a fost “bagat in duba”. Si stim deja cu totii ca expresia a fi bagat in duba este sinonima cu bataia. Nici acest caz nu a facut exceptie !
Este inuman! Sa fie luati oameni de pe strada doar pentru a fi batuti, dar noi suntem oameni maturi si putem trece mai usor peste loviturile lor! Dar si mai grav este ca unui copil minor i s-a aplicat o corectie zdravana. A fost batut fara scrupule de catre niste oameni in fata caruia nu avea aparare, niste oameni in toata firea, niste oameni antrenati pentru bataie, niste oameni care ar inspira teama oricui, niste oameni care, ascunsi in spatele uniformei isi confera dreptul de a bate pe oricine…
…In decursul anilor, Peluza Nord Oradea nu le-a dat motive jandarmilor oradeni sa intervina. In 4 ani de existenta, PNO sau membrii ai acesteia nu au provocat vreun incident, nu au primit vreo amenda si nici macar vreun avertisment in orasul Oradea.
Astfel, ca sa avem o sansa in fata oamenilor in uniforma si in speranta ca astfel de evenimente nu se vor mai repeta, vom apela la lege si vom actiona Jandarmeria in judecata pentru incidentele intamplate joi, 30 mai 2013”.
Reacția Jandarmeriei
„După terminarea meciului de fotbal dintre FC Bihor Oradea şi UTA Arad, un echipaj al Jandarmeriei Bihor, rămas în zona stadionului pentru a asigura defluirea spectatorilor, a observat la intersecţia străzilor Olimpiadei cu Traian Lalescu, un grup de 20 – 25 persoane (suporteri ai FC Bihor Oradea), care alergau în direcţia Staţiei CFR Oradea. Jandarmii au încercat să prevină o posibilă altercaţie dintre suporterii bihoreni şi cei ai echipei din Arad, care se aflau în gară, drept pentru care i-au somat să se oprească. La vederea echipajului, o parte a grupului a continuat să alerge, îndreptându-se spre Parcul Petofi, iar 4 persoane s-au oprit, printre aceştia fiind şi liderul galeriei „Peluza Nord Oradea”, B.N.D. din Oradea. Cei patru au fost atenţionaţi verbal de către jandarmi, cu privire la faptul că vor fi sancţionaţi contravenţional, dacă vor tulbura ordinea şi liniştea publică. Din verificările efectuate până la acest moment, rezultă că jandarmii nu au folosit forţa sau materialele din dotare, iar pe adresa instituţiei nu s-a primit niciun fel de plângere sau reclamaţie cu privire la comportamentul jandarmilor.
Precizăm că în perioada 2009 – 2012, au fost sancţionaţi contravenţional 11 suporteri din galeria echipei FC Bihor, iar în cinci cazuri a fost aplicată şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului pe arenele sportive pe timpul desfăşurării meciurilor de fotbal”.
Sursele noastre spun că adevărul este undeva la mijloc. Jandarmii ar fi acționat într-adevăr preventive, căci au existat informații conform cărora suporterii orădeni s-au pregătit să aplice o corecție-revanșă confraților de la Arad. Aceștia din urmă, după meciul anterior dintre cele două echipe rivale, i-ar fi luat la pumni și picioare pe fanii FC Bihor, astfel de manifestări neputând fi lăsate fără răspuns.
sept. 25, 2014 0
iun. 06, 2014 0
mai 27, 2014 0
mai 22, 2014 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
golani „peluza” nord dar din nenorocire golani si vajnicii purtatatori ai uniformei statului