Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
ian. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1442 vizualizari
Deși are un nume care l-ar predestina pentru funcția de edil-șef al orașului Ștei (acolo unde și lucrează în acest moment pe post de consilier juridic), democrat-liberalul Ionuț Oraș are „doar” ambiția de a deveni primar al unei comune. Al Drăgăneștiului, acolo unde, în 3 februarie, vor avea loc alegeri parțiale după ce primarul ales în iunie anul trecut, social-democratul Gheorghe Bogdan, a devenit deputat în Parlamentul României. Oraș (foto) a fost prezentat azi presei bihorene la sediul județean al PDL. Acesta se recomandă ca având 30 de ani, ca fiind necăsătorit și ca deținător al funcției de vicepreședinte al organizației de Drăgănești a partidului din care face parte. Ca principală critică la adresa favoritului, Ovidiu Banda (PSD, susținut de USL) și a fostului edil-șef, democrat-liberalul a declarat marți că este inadmisibil ca după ce aceeași echipă a condus comuna timp de peste 15 ani, încă și acum să se mai vorbească de necesitatea introducerii apei și canalizării în Drăgănești (referire la unele proiecte pe care Banda le-a anunțat în conferința de prezentare de la sediul PSD). În opinia lui Ionuț Oraș, conducerea social-democrată a localității a dat dovadă de „administrare defectuoasă a banului public”, cu toate că are la dispoziție, anual, un buget de 35 miliarde lei vechi. Întrebat despre șansele pe care crede că le are în fața candidatului USL, Oraș a declarat pentru bihorstiri.ro că cestea „sunt împărțite”, pole position-ul lui Banda datorându-se doar faptului că este de mulți ani în funcție. „O să vedem”, a conchis candidatul PDL, care a participat la alegeri și în iunie 2012, luând, spune el, „în jur de 15 – 20 de procente”.
ian. 29, 2020 0
iun. 13, 2017 0
mart. 02, 2017 0
feb. 21, 2017 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0