Actualizat noiembrie 25th, 2024 9:46 AM
sept. 17, 2017 Florin Coman Actualitate 0 1198 vizualizari
„Redescoperă Bihorul pe bicicletă” este un proiect, aparent câștigător al Consiliului Județean, prin Agenția de Management al Destinației Bihor. Iubitorii de pedalat care doresc să viziteze casa muzeu din Galoșpetreu, conacul Komáromi din Otomani, să guste produsele tradiționale, mustul și vinurile din frumoasele crame situate în Sălacea și Valea lui Mihai sunt invitați să participe la tura denumită ”Valea Ierului”. Evenimentul turistico-sportiv va avea loc în 23 septembrie.
Se dorește, desigur, promovarea turistică a zonelor cu potențial viniviticol, a patrimoniului cultural și arhitectural din județului Bihor și în același timp încurajarea cicloturismului. Dincolo de partea de efort fizic și de observare a frumuseților bihorene din zona Văii Ierului, participanții vor fi bucuroși să deguste vinuri foarte bune, oprirea a 3-a, în Sălacea, fiind deosebit de promițătoare. După cum se știe, locul este cunoscut drept cel cu „1.000 de pivnițe”.
„Pornirea autocarelor se va face la ora 7:45 din stația de autobuze din vecinătatea gării Oradea. Transportul de la Oradea până la Valea lui Mihai și întoarcerea se poate face cu autocarul. Ultima zi de accesare a formularului este 22 septembrie 2017, ora 12. Prețul unui bilet este 30 lei dus-întors, pe persoană, preț în care este inclus și transportul bicicletei. Biletele pot fi achiziționate pe loc, sâmbătă dimineața la autocar. Turiștii care vor să se deplaseze cu trenul au la dispoziție un tren cu plecare din Gara Oradea spre Valea lui Mihai la ora 7:30 (regio), respectiv 8:02 (Interregio), iar din Valea lui Mihai sunt 2 trenuri de întoarcere cu plecare la orele 17:12 (regio), respectiv 19:02 (interregio), cu mențiunea că sosirea de pe traseu la Valea lui Mihai este planificată în jurul orei 17:45.
Pornirea spre traseu pentru turiștii care vin cu mașina proprie va avea loc la ora 9:45 de lângă gara din Valea lui Mihai”, transmite Agenția de Management al Destinației Bihor.
Doritorii trebuie să știe că traseul propus are o lungime de 46 de kilometri, din care 29 km pe drumuri agricole de pământ și piatră, iar 17 km vor fi parcurși pe asfalt. Traseul are un grad de dificultate scăzut. Amănunte găsiți AICI.
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0