
Locuitorii din patru comune bihorene vor avea furnizarea apei potabile întreruptă miercuri, 22 iulie, timp de câteva ore. Măsura este necesară pentru executarea unor lucrări de relocare a unei conducte magistrale de apă.
Compania de Apă Oradea anunță întreruperea furnizării apei potabile miercuri, 22 iulie 2026, în intervalul orar 09:00 – 16:00, pentru consumatorii din comunele Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni.
Întreruperea este necesară pentru realizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Relocare conductă magistrală de apă DN76 în comuna Sânmartin, județul Bihor”.
Reprezentanții Companiei de Apă Oradea precizează că, după finalizarea intervențiilor, rețelele de alimentare cu apă vor fi reumplute treptat. Din acest motiv, în zonele de capăt ale rețelelor pot apărea, temporar, presiuni scăzute sau chiar întreruperi ale furnizării până la revenirea sistemului la parametrii normali.
Consumatorii afectați sunt sfătuiți să își asigure rezervele de apă necesare pentru perioada în care alimentarea va fi oprită. După reluarea furnizării, apa poate prezenta temporar turbiditate, iar în această situație este recomandată folosirea ei doar pentru activități menajere până la limpezire.
Compania de Apă Oradea își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și colaborare.




