Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
sept. 20, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 1214 vizualizari
Primarul Florin Birta s-a întâlnit azi cu directorii de școli din Oradea, în vederea constituirii unui parteneriat școală – primărie, cu scopul găsirii celor mai bune soluții pentru reducerea consumului cu energia termică și electrică în unitățile de învățământ.
Discuţiile au avut loc în contextul crizei energetice, a creșterii prețurilor la energia termică și electrică. La această întâlnire au mai participat viceprimarul Arina Moș, city managerul Mihai Jurca, directorul economic Eduard Florea, directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar, Popa Lucian și consilierul primarului, Călin Corpaș.
Problemele din școli – inventariate, în vederea remedierii
Primarul Florin Birta s-a adresat directorilor prezenți: „În Oradea, avem deja mai multe școli reabilitate energetic, ceea ce este un lucru foarte bun. Urmează ca pentru alte 15 unități școlare să fie depuse documentațiile, iar reabilitarea energetică să fie finanțată prin PNRR. Dar sunt și școli unde starea sistemului de termoficare este precară, unde sunt avarii. Unde, spre exemplu, nu se închid robinetele la calorifere sau aceștia sunt blocați, iar pentru acestea vom lua cât mai repede măsuri de remediere. Obiectivul nostru este să trecem iarna cu reduceri 10-20% la consumul de utilități. Creșterea prețurilor este o realitate și interesul comun este să facem economie acolo unde putem, pentru că plătim cu toţii aceste costuri din bugetul orașului. De noi depinde să avem grijă de resurse și să plătim doar pentru cât avem nevoie să consumăm. Nu o putem face singuri, de aceea vă rugăm să ne dați o mână de ajutor și să veniți cu soluțiile cele mai bune”.
Directorii au fost rugați să facă un inventar al problemelor cu care se confruntă pe partea de termoficare și să vină cu idei, cu soluții, având în vedere că ei sunt cei care cunosc cel mai bine școala și deficiențele cu care se confruntă.
Astfel, urmează ca o echipă a Primăriei Oradea să se deplaseze în școli și grădinițe pentru a discuta aceste aspecte cu fiecare director în parte și pentru a stabili măsurile care se impun.
În perioada imediat următoare va fi creionat un tablou general. După aceea, Primăria împreună cu unitățile de învățământ vor stabili un plan de lucru, ce va fi pus în practică.
Cheltuielile cu utilitățile școlilor: peste 14,2 milioane de lei, în 2022!
În anul 2019, din bugetul local s-au alocat pentru utilitățile școlilor suma de 1.403.202 lei, sumă suplimentară față de sumele alocate prin raportarea la costul standard/elev, provenite de la bugetul de stat.
În 2022 se estimează că utilitățile școlilor se vor ridica la peste 14,2 milioane de lei. Pentru acest an, Primăria Oradea a alocat deja 3,6 milioane de lei, efortul municipalității suplimentând, practic, sume provenite de la bugetul de stat.
De menționat că, începând din anul 2018 unitățile de învățământ din Oradea își gestionează direct resursele bugetare, calculate pe baza costurilor standard/elev.
Măsura luată atunci a urmărit creșterea responsabilizării școlilor în privința managementului administrativ-financiar, transparența, dar și echitatea, respectiv predictibilitatea în alocarea fondurilor.
După această responsabilizare bugetară (transferul plăților către școli), cheltuielile cu utilitățile s-au micșorat, semn că decizia a fost una oportună. Aportul bugetului local pentru cheltuielile cu utilitățile a scăzut, ceea ce a permis susținerea altor cheltuieli (reparații curente, în special la școlile care aveau proiecte UE).
„Creșterea cheltuielilor cu utilitățile din acest an presează bugetul local, după cei doi ani de pandemie, când cheltuielile au fost reduse. Datele estimative pentru anul 2022 sunt îngrijorătoare. Costul standard per elev suportat de bugetul de stat a avut o creștere de numai 7% și este evident că nu va acoperi toate creșterile de cheltuieli cu utilitățile. Tariful la energia termică a crescut cu 40%, iar cele la energia electrică cu 20% față de cele practicate în anul anterior. Primăria va trebui să susțină diferența prin finanțare complementară din bugetul local”, a explicat directorul economic Eduard Florea.
Astfel, dacă în 2019 școlile de stat din Oradea au cheltuit cu plata utilităților suma de 10.601.360 lei, din care bugetul local a suportat suma de 1.403.202 lei, în 2022 cheltuielile cu plata utilităților pe cele 8 luni de execuție sunt de 9.770.909 lei, iar partea suportată de bugetul local este deja de 3.600.000 lei.
Măsuri necesare pentru reducerea cheltuielilor cu utilitățile
„Cel mai mare consum vine din partea de termoficare. Circa 60% din utilitățile pe care le are o școală sunt reprezentate de cheltuielile cu energia termică. Din discuțiile purtate cu specialiștii în domeniu, dar și cu unitățile școlare care au implementat deja măsuri de eficientizare energetică, temperatura optimă care să asigure confortul necesar desfășurării activităților ar trebui să fie 20 – 21 de grade în școli, iar în creșe și grădinițe 22 – 23 de grade”, a explicat primarul Florin Birta.
Astfel, reducerea temperaturii cu doar un grad în școli ar putea aduce o economie de 3%, iar oprirea în afara timpului de studiu a sistemului de termoficare pentru doar 2,5 ore/zi o economie de circa 10% la energia termică.
Măsurile cu caracter general pentru reducerea cheltuielilor cu utilitățile în unitățile de învățământ sunt următoarele:
– analiza lunară a cheltuielilor pentru a identifica majorări nejustificate;
– inspecția instalațiilor pentru depistarea din timp a avariilor;
– renunțarea/cedarea unor spații neutilizate aflate în administrare, pentru care veniturile obținute nu acoperă cheltuielile aferente (internat, cantină, etc.);
– revizuirea tarifelor de închiriere a spațiilor școlilor, astfel încât acestea să acopere costurile.
În ceea ce privește energia termică, prețul este menținut prin subvenționarea gigacaloriei de către Primărie, din bugetul local. Cu toate acestea, în contextul actual prețul a urcat cu 40% față de cel de anul trecut.
Astfel, se impune un control mai bun asupra consumului, prin reducerea agentului termic în afara orelor de curs. Alte măsuri ce pot contribui la reducerea costurilor: verificarea închiderii ușilor și ferestrelor, aerisirea încăperilor cu moderație, respectiv închiderea caloriferelor/instalațiilor în zilele călduroase.
În ceea ce privește energia electrică, până în august 2023 prețul este plafonat la 1 lei/kwh. Dar și așa, tariful este mai mare decât cel din 2021 cu 20%.
Din acest motiv, se recomandă evitarea folosirii aparatelor de aer condiționat, atunci când situația nu o impune, respectiv a radiatoarelor. De asemenea, se pot realiza economii prin folosirea luminii naturale, cu precădere în perioada din afara orelor de program școlar, precum și scoaterea din priză a aparatelor consumatoare de energie electrică în caz de neutilizare prelungită, pentru a evita consumul în stand-by.
nov. 13, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0