Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
dec. 11, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 1290 vizualizari
Primarul Florin Birta și Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au susținut sâmbătă, 11 decembrie, o conferință de presă la Primăria Oradea, ocazie cu care au anunțat noi proiecte comune. Printre acestea se numără extinderea Școlii Gimnaziale „Szacsvay Imre” şi dezvoltarea zonei situate între străzile Mihai Eminescu, Roman Ciorogariu și Nicolae Iorga.
Anul acesta a început reabilitarea Școlii Gimnaziale „Szacsvay Imre”, situată pe str. Mihai Eminescu nr. 28. Contractul de proiectare și execuție lucrări a fost semnat în luna decembrie 2020, iar lucrările au început în data de 27.05.2021, având durata de execuție de 16 luni, cu fonduri de la bugetul local. În prezent, reabilitarea corpului principal este la 25%, valoarea totală a lucrărilor de execuție fiind 4,5 milioane de lei fără TVA. La acest corp, lucrările ar urma să fie finalizate în luna mai 2022.
„Am discutat cu domnul ministru Cseke o propunere de extindere a școlii și dezvoltare a zonei situate între strada Mihai Eminescu, Roman Ciorogariu și Nicolae Iorga. La intersecţia dintre străzile Roman Ciorogariu și Nicolae Iorga sunt câteva clădiri vechi, care sunt într-o stare degradată. Sunt proprietatea Municipiului Oradea, iar prin proiectul pe care l-am discutat și dorim să-l punem în practică în viitor, se dorește demolarea acelor clădiri, construind pe o parte din teren o clădire care să funcționeze ca școală în continuare, o sală de mese pentru 100 de persoane, vestiare, grupuri sociale, săli de clasă, sală de sport, laboratoare. Ne dorim o clădire prin care să asigurăm un climat de învățământ la standarde europene pentru elevii care învață în aceea școală”, a precizat primarul Florin Birta.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0