
Primăria Municipiului Oradea anunță că parcările etajate Independenței, Barițiu și Iosif Vulcan vor fi gratuite în intervalul 31 decembrie 2025, ora 19:00 – 1 ianuarie 2026, ora 07:00.
Cum funcționează accesul în intervalul gratuit
- Barierele rămân închise, însă terminalele vor emite tichete cu valoare 0 pentru intrările efectuate între orele 19:00–07:00.
- Ieșirea gratuită este posibilă doar în intervalul în care se aplică gratuitatea.
- Dacă bariera nu se ridică automat, tichetul trebuie introdus în terminalul de ieșire.
- După ora 07:00, accesul și ieșirea se taxează conform tarifelor standard.
Situații posibile și modul de taxare
- Intrare și ieșire în intervalul gratuit: staționare gratuită (0 lei).
- Intrare înainte de 19:00, ieșire în intervalul gratuit: se achită doar timpul staționat până la ora 19:00.
- Intrare în intervalul gratuit, ieșire după ora 07:00: se achită doar timpul staționat după ora 07:00.
Tarife aplicate după ora 07:00
- 3 lei/oră – tarif de zi
- 1,5 lei/oră – tarif de noapte
- 30 lei – tarif pentru 24 de ore
- Tichetele emise în afara intervalului gratuit (tichete fără valoare 0) se achită la tarifele standard.




