Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iun. 15, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 5731 vizualizari
Pe îngusta stradă Gheorghe Bariţiu din Oradea nu s-a putut circula aseară, timp de aproximativ 45 de minute. O întreagă suită de autospeciale de la Pompieri şi SMURD au blocat artera aliniindu-se una în spatele celeilalte în urma unui apel la 112, prin care era semnalată declanşarea unui incendiu într-o clădire din curtea Liceului Tehnocologic „Ioan Bococi”, vis-a-vis de răposata bază sportivă „Voinţa”. Panica a fost amplificată de faptul că incidentul, care, potrivit cpt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU „Crişana”, a avut loc într-un imobil în care sunt găzduiţi elevi. Focul a izbucnit într-un spaţiu comun, iar fumul a invadata cea mai mare parte a clădirii cu 5 etaje. Pompierii orădeni au lichidat focul rapid, după care au procedat la inspectarea clădirii pentru a se asigura că totul este sub control. Între timp, în curtea şcolii, cadrele didactice de la „Ioan Bococi” au făcut prezenţa pentru a vedea dacă lipseşte vreun copil, în acest caz putând exista posibilitatea ca unul sau altul dintre minori să fi avut de suferit din cauza incendiului. Din fericire, nu au fost victime.
Trebuie spus că echipajele de intervenţie de la ISU au fost nevoite ca, pentru a ajunge cât mai repede la locul cu pricina (venind de la sediul de pe str. Avram Iancu), să traverseze pe interzis Piaţa Unirii, prin faţa Primăriei, apoi să treacă Podul Sf. Ladislau şi să mai facă o tură de pe str. Moscovei pe str. Roman Ciorogariu, în loc să poată vira automat la dreapta de pe Moscovei; în zonă, pe lângă faptul că spaţiul de manevră este mic pentru maşinile mari ale pompierilor, mai şi erau parcate neregulamentar câteva autoturisme. Aşa că timpul de intervenţie putea fi şi mai mic dacă ar fi fost nişte condiţii mai bune de trafic şi de acces pe strada Bariţiu.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 14, 2024 0
mai 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0